Despre psihologia poporului roman

Cunoasterea sufletului unui popor, cu dezvaluirea calitatilor si defectelor acestuia, nu este o opera de patriotism, ci este o serioasa opera de stiinta. Aceasta cunoastere trebuie sa o stabilesti cu aceeasi obiectivitate cu care cercetezi orice altceva despre lumea fizica. Intentia buna de a-ti preamari neamul dar si cea de a-l micsora nu-si are loc in aceasta stiinta. Dupa ce constiinta obiectiva a fost stabilita, poate interveni si patriotismul, deoarece el ne ajuta sa traducem in fapta ceea ce ratiunea a impus ca o concluzie logica. Mai intai lumina mintii si apoi focul aprins al patriotismului. La un drum pe intuneric, un foc, oricat de mare ar fi el, nu poate decat sa ne calauzeasca; de luminat ne lumineaza doar soarele ce straluceste in lumea rece a albastrului ceresc.

Daca pe seama unui popor ar fi sa punem toate calitatile bune dar si defectele, din prezent, dar si din trecut, atunci sufletul neamului nostru ar fi unul din cele mai variate mozaicuri din cate se pot imagina.

Insusirile sufletesti ale unei populatii sunt conditionate de trei factori prinipali:
-de fondul biologic ereditar,
-de mediul geografic
-de caracterele institutionale dobandite in timpul evolutiei sale istorice.

Actualitatea sufleteasca a unei populatii este conditionata de toti cei trei factori, dar nu intr-o masura egala. Populatiile cu trecut istoric, in sufletul carora caracterele institutionale au ajuns la o puternica consistenta, isi au actualitatea sufleteasca influentata in primul rand de acestea si mai apoi de fondul biologic ereditar si de factorul geografic. Spiritualitatea este ca o armura de izolare. Astfel populatiile isi croiesc un destin propriu, ele sunt popoare de cultura nationala, creatoare de cultura originala in istoria omenirii. In acest punct rolul psihologiei sociale se complica. Are de studiat finalitati spirituale pentru fiecare populatie in parte. Vorbim de psihologia sociala a poporului englez, psihologia sociala a poporului francez, psihologia sociala a poporului german etc. Ceea ce este o realitate sufleteasca pentru un popor, nu este si pentru sufletul altui popor. Spiritualitatea fiecarui popor este de sine statatoare, si aceasta trebuie mai intai inteleasa si apoi interpretata.

La popoarele de cultura veche si originala studiul este mai usor de realizat deoarece finalitatea spirituala depinde de idealul pe care il urmareste poporul. La popoarele de cultura mai noua si nu atat de originale, studiul este mai greu, aproape de nebiruit. Acesta este cazul psihologiei sociale a poporului roman.

Studiul psihologiei poporului roman, in general a fost facut prin comparatie cu psihologia popoarelor cu o finalitate spirituala recunoscuta.
Una din caracteristicile poporului roman este individualismul. Romanului nu-i place tovarasia. El vrea sa fie de capul lui, stapan absolut la el in casa, cu o particica de proprietate cat de mica, dar care sa fie a lui. Din aceasta cauza el inclina putin catre anarhie. Acest individualism nu implica spiritul de initiativa in viata economica si prea putin spiritul de independenta in viata politica si sociala (cele doua insusiri ce caracterizeaza individualismul popoarelor culte apusene si care constituie sufletul burghez). Marea majoritate a populatiei satelor romanesti nu are nicio asemanare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi intreprinzatori care sa-si riste odihna si avutul pentru a se imbogati prin mijloace neincercate. Populatia satelor romanesti, dimpotriva, sta sub traditia muncii colective. Fiecare satean face ce crede ca face toata lumea. Pentru a iesi din randul lumii, pentru sateanul roman nu este un simplu risc ci o adevarata nebunie. El nu incepe o munca decat la termenele fixate prin obicei.

Individualismul romanesc este de alta natura decat acela cunoscut in Apusul european. Acolo individualismul se manifesta pe planul vietii sociale si economice, este creator de institutii, pe cand individualismul romanesc este o simpla reactie subiectiva, un egocentrism, sub influenta factorului biologic ereditar. Daca acest individualism romanesc ar putea fi educat si transformat intr-unul creator de institutii, ar fi cu totul altceva. Educatia si transformarea nu se pot face decat sub influenta factorului spiritual. Ar trebui mai intai creata o vointa unitara a sufletului romanesc, care sa-si faca un ideal din sufletul burghez si sub conducerea careia sa se faca educatia si transformarea individualismului subiectiv intr-unul institutional. Nimeni nu poate prevedea ca aceasta vointa se poate realiza prea curand. Nu este un postulat al istoriei ca toate popoarele de pe pamant sa ajunga la individualism comercial burghez. Pot fi si alte idealuri.