Monday, April 16, 2007

Despre psihologia poporului roman

Cunoasterea sufletului unui popor, cu dezvaluirea calitatilor si defectelor acestuia, nu este o opera de patriotism, ci este o serioasa opera de stiinta. Aceasta cunoastere trebuie sa o stabilesti cu aceeasi obiectivitate cu care cercetezi orice altceva despre lumea fizica. Intentia buna de a-ti preamari neamul dar si cea de a-l micsora nu-si are loc in aceasta stiinta. Dupa ce constiinta obiectiva a fost stabilita, poate interveni si patriotismul, deoarece el ne ajuta sa traducem in fapta ceea ce ratiunea a impus ca o concluzie logica. Mai intai lumina mintii si apoi focul aprins al patriotismului. La un drum pe intuneric, un foc, oricat de mare ar fi el, nu poate decat sa ne calauzeasca; de luminat ne lumineaza doar soarele ce straluceste in lumea rece a albastrului ceresc.

Daca pe seama unui popor ar fi sa punem toate calitatile bune dar si defectele, din prezent, dar si din trecut, atunci sufletul neamului nostru ar fi unul din cele mai variate mozaicuri din cate se pot imagina.

Insusirile sufletesti ale unei populatii sunt conditionate de trei factori prinipali:
-de fondul biologic ereditar,
-de mediul geografic
-de caracterele institutionale dobandite in timpul evolutiei sale istorice.

Actualitatea sufleteasca a unei populatii este conditionata de toti cei trei factori, dar nu intr-o masura egala. Populatiile cu trecut istoric, in sufletul carora caracterele institutionale au ajuns la o puternica consistenta, isi au actualitatea sufleteasca influentata in primul rand de acestea si mai apoi de fondul biologic ereditar si de factorul geografic. Spiritualitatea este ca o armura de izolare. Astfel populatiile isi croiesc un destin propriu, ele sunt popoare de cultura nationala, creatoare de cultura originala in istoria omenirii. In acest punct rolul psihologiei sociale se complica. Are de studiat finalitati spirituale pentru fiecare populatie in parte. Vorbim de psihologia sociala a poporului englez, psihologia sociala a poporului francez, psihologia sociala a poporului german etc. Ceea ce este o realitate sufleteasca pentru un popor, nu este si pentru sufletul altui popor. Spiritualitatea fiecarui popor este de sine statatoare, si aceasta trebuie mai intai inteleasa si apoi interpretata.

La popoarele de cultura veche si originala studiul este mai usor de realizat deoarece finalitatea spirituala depinde de idealul pe care il urmareste poporul. La popoarele de cultura mai noua si nu atat de originale, studiul este mai greu, aproape de nebiruit. Acesta este cazul psihologiei sociale a poporului roman.

Studiul psihologiei poporului roman, in general a fost facut prin comparatie cu psihologia popoarelor cu o finalitate spirituala recunoscuta.
Una din caracteristicile poporului roman este individualismul. Romanului nu-i place tovarasia. El vrea sa fie de capul lui, stapan absolut la el in casa, cu o particica de proprietate cat de mica, dar care sa fie a lui. Din aceasta cauza el inclina putin catre anarhie. Acest individualism nu implica spiritul de initiativa in viata economica si prea putin spiritul de independenta in viata politica si sociala (cele doua insusiri ce caracterizeaza individualismul popoarelor culte apusene si care constituie sufletul burghez). Marea majoritate a populatiei satelor romanesti nu are nicio asemanare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi intreprinzatori care sa-si riste odihna si avutul pentru a se imbogati prin mijloace neincercate. Populatia satelor romanesti, dimpotriva, sta sub traditia muncii colective. Fiecare satean face ce crede ca face toata lumea. Pentru a iesi din randul lumii, pentru sateanul roman nu este un simplu risc ci o adevarata nebunie. El nu incepe o munca decat la termenele fixate prin obicei.

Individualismul romanesc este de alta natura decat acela cunoscut in Apusul european. Acolo individualismul se manifesta pe planul vietii sociale si economice, este creator de institutii, pe cand individualismul romanesc este o simpla reactie subiectiva, un egocentrism, sub influenta factorului biologic ereditar. Daca acest individualism romanesc ar putea fi educat si transformat intr-unul creator de institutii, ar fi cu totul altceva. Educatia si transformarea nu se pot face decat sub influenta factorului spiritual. Ar trebui mai intai creata o vointa unitara a sufletului romanesc, care sa-si faca un ideal din sufletul burghez si sub conducerea careia sa se faca educatia si transformarea individualismului subiectiv intr-unul institutional. Nimeni nu poate prevedea ca aceasta vointa se poate realiza prea curand. Nu este un postulat al istoriei ca toate popoarele de pe pamant sa ajunga la individualism comercial burghez. Pot fi si alte idealuri.

Tuesday, April 10, 2007

Cateva cuvinte in plus despre Legea Atractiei si Scala de Ghidare Emotionala

In Cere si ti se va da se spune ca aducerea in realitatea noastra a lucrurilor pe care ni le dorim depinde foarte mult de cat suntem de pregatiti pentru a accepta primirea lor. In acest sens, noi trebuie sa fim pe aceeasi lungime vibrationala cu dorintele noastre. Este necesar sa ne pozitionam emotional pe treapta de acceptare a dorintelor. Aceasta treapta este numerotata cu 1 pe Scala de Ghidare Emotionala. Daca simtim frustrare sau manie in legatura cu dorinta noastra, ne pozitionam pe o alta lungime vibrationala care nu corespunde cu cea a dorintei noastre, aceasta este o pozitie de rezistenta, ce nu va permite manifestarea in lumea noastra a lucrurilor pe care ni le dorim - atragem de fapt opusul lor, lipsa lucrurilor pe care ni le dorim.

Aducerea in viata noastra a lucrurilor pe care ni le dorim este un Proces Creational care este destul de simplu din punct de vedere conceptual si consta in parcurgerea a trei pasi:
Pasul 1 (care este raspunderea noastra): Cerem
Pasul 2 (care nu este raspunderea noastra): Cererea primeste raspuns
Pasul 3 (care este raspunderea noastra): Trebuie sa acceptam raspunsul pentru a-l putea receptiona.

Pasul 1 vine firesc si automat. Pasul 2 este un pas si mai usor deoarece este independent de raspunderea noastra. Pasul 3 este aplicatia Artei de a Accepta. Este adevaratul motiv pentru care exista sistemul nostru de ghidare. Este pasul prin care ne schimbam frecventa vibrationala pe frecfenta dorintei noastre. Daca nu ne regasim pe frecventa de receptie corespunzatoare, cererile noastre par fara raspuns iar dorintele nu se indeplinesc - si asta nu pentru ca gandurile noastre nu au fost auzite, ci pentru ca vibratiile noastre nu se armonizeaza, asadar nu permitem raspunsului sa fie receptionat (exact ca lungimile de unda ale radioului - degeaba dorim sa receptionam 101FM daca suntem pe 84FM).

In Ghidul Practic sunt prezentate 22 de metode simple pentru schimbarea frecventei vibrationale pe aceea a dorintelor noastre. Acestea reprezinta de fapt modalitati de schimbare a starilor noastre sufletesti intr-o Stare de Bine, numita si stare de acceptare, aflata pe pozitia 1 pe Scala de Ghidare Emotionala.

Parerea mea personala despre a deveni cu adevarat un om de succes este ca avem nevoie de o vointa de fier, perseverenta, credinta puternica in noi si visele noastre si o permanenta lupta cu noi insine pentru a nu ne lasa doborati de evenimente si oameni din jurul nostru. Avem nevoie de o permanenta pregatire si informare. Legea Atractiei este un instrument pentru a aduce sanatate, oameni si evenimente in viata noastra, dar mai mult pentru a aduce in realitatea noastra lucrurile materiale pe care ni le dorim. Dar aceasta tine tot de credinta noastra. Credem in Legea Atractiei, atunci este adevarata, nu credem, atunci este falsa. Totul pare un joc. Oare, luam viata prea in serios? Unii sustin ca suntem fiinte vesnice si doar corpul care ne gazduieste este efemer. Altii sustin ca suntem fiinte mult prea complexe si se multumesc sa se mire, sa contemple sau sa cerceteze miracolul si perpetuumul vietii pe pamant, necrezand intr-o viata vesnica. Dar pentru moment cel mai important este sa ne definim cat mai exact cu putinta ce vrem sa facem in aceasta viata. Apoi, gasim si instrumentele si drumul pana la vise. Cat de bine este ca se poate!

Articol pe acelasi subiect

Monday, April 9, 2007

Factorul Einstein

"Albert Einstein era considerat in timpul copilariei de parinti drept un copil cu deficiente, parte din cauza dislexiei, boala care ii provoca mari greutati la scris si citit.
"Dezvoltatea sa in copilarie a fost un proces extem de lent," isi amintea sora lui, Maja Winteler-Einstein, "si avea atatea probleme cu vorbitul, incat ceilalti credeau ca n-o sa ajunga niciodata sa vorbeasca... Cand vroia sa spuna ceva, isi soptea mai intai incet fiecare cuvant in parte, ca pentru a fi sigur ca-l intelege. A facut asa pana cand a implinit sapte ani."
Problemele de vorbire pe care le avea l-au determinat pe profesorul de greaca sa-i spuna lui Einstein: "N-o sa fii niciodata in stare de nimic!". Mai tarziu, Einstein a fost exmatriculat din liceu, si a picat examenul de admitere la facultate. Dupa ce, in cele din urma, si-a luat diploma, n-a reusit sa obtina nici un fel de recomandare de la profesorii sai. Obligat sa accepte, la 25 de ani, o slujba meschina intr-un birou elvetian, Einstein parea destinat sa duca o viata mediocra.
Dar, in cel de-al 26-lea an al vietii sale, Einstein a facut ceva la care nimeni nu se astepta. A publicat teoria relativitatii, care continea faimoasa formula E=mc2, in vara anului 1905. Saisprezece ani mai tarziu, avea sa castige premiul Nobel si sa devina o celebritate internationala. Chiar si astazi, la 40 de ani de la moartea sa, ochii sai luminosi, mustata deasa si claia de par argintiu constituie imaginea standard a "geniului", sinonim cu inteligenta supra-normala."

TEORIA LUI EINSTEIN DESPRE GENIU

Einstein a atribuit descoperirea teoriei sale despre relativitate, nu vreunui dar special, ci mai degraba dezvoltarii sale "retardate", cum o numea el.
"Un adult normal nu se gandeste niciodata la problema spatiului si timpului," cugeta Einstein. "Acestea sunt lucruri la care s-a gandit doar in copilarie. Dar dezvoltarea mea intelectuala fiind cea a unui retardat, am inceput sa ma gandesc la spatiu si timp de-abia cand am crescut."

In ultima sa Nota autobiografica, Einstein povesteste cum a luat nastere teoria relativitatii. El spune ca totul a venit pe neasteptate, in timp ce visa cu ochii deschisi, pe la varsta de 16 ani.
"Cum ar fi," se intreba el, "sa alergi paralel cu o raza de lumina, cu viteza luminii?"
Dupa Einstein, adultii normali ar alunga din minte o astfel de intrebare, chiar inainte sa prinda contur, si ar uita-o repede. Einstein a fost altfel. Fara a avea vre-o idee clara in minte, a continuat sa se joace cu intrebarea aceasta, timp de 10 ani. Cu cat se juca mai mult, cu atat apareau mai multe intrebari, si cu fiecare noua intrebare, el se apropia si mai mult de adevar.

Aceste idei si relatari apar in cartea Factorul Einstein de Win Wenger & Richard Poe. Tot aici se mai spune ca geniile sunt persoane foarte putin diferite de oamenii obisnuiti, dar care au dat intamplator peste o tehnica ce le-a largit canalul atentiei, transformand astfel perceptiile din subconstient in ganduri constiente.
De obcei, geniile isi dezvolta o astfel de tehnica in prima parte a vietii, insa, pana sa ajunga la maturitate, uita complet secretul care le-a permis ajungerea la acea tehnica. Ea devine un automatism. Aura de mister cu care sunt inconjurati marea majoritate a celor pe care ii numim genii nu este decat o inchipuire a noastra.

Saturday, April 7, 2007

Tu unde te situezi pe Scala Starilor tale Sufletesti?

In The Secret se spune ca cel mai important lucru nu este acela de a-ti controla gandurile (deoarce ar fi aproape imposibil) ci felul in care te simti. In "Cere si ti se va da" se explica foarte bine acest lucru, precum si cum poti afla cat de departe esti de indeplinirea propriilor dorinte. Exista o scala care indica pozitia de (plin) maxim, in care stii ca esti foarte aproape de implinirea dorintei si pozitia de (gol) minim, in care esti cel mai departe de implinirea dorintei. Aceasta scala arata astfel:

1. Bucurie / Cunoastere / Putere / Libertate / Apreciere
2. Pasiune
3. Entuziasm / Emotie / Fericire
4. Asteptari pozitive / Convingeri
5. Optimism
6. Speranta
7. Multumire
8. Plictiseala
9. Pesimism
10. Frustrare / Iritare / Nerabdare
11. Coplesire
12. Dezamagire
13. Nesiguranta
14. Griji
15. Blamare
16. Descurajare
17. Manie
18. Razbunare
19. Ura / Furie
20. Gelozie
21. Nesiguranta / Vina / Nevrednicie
22. Teama / Suparare / Depresie / Disperare / Neputinta

Cand suntem pe deplin constienti unde suntem, stim de asemenea unde am vrea sa fim si avem capacitatea de a cunoaste daca ne indreptam sau nu in directia dorita ... atunci numic nu ne mai poate tine pe loc. Aparenta lipsa de control asupra experientei noastre de viata se datoreaza in mare parte faptului ca nu realizam in ce directie ne indreptam. Fara o apreciere constienta a emotiilor noastre si a ceea ce reprezinta, deseori ne indepartam de scopurile noastre.

De exemplu, pasul de la depresie la manie reprezinta un prgres, o imbunatatire a starii. Aici este important sa nu se persiste in manie. Iarasi pasul de la manie la sentimentul eliberator de frustrare reprezinta o imbunatatire emotionala. Majoritatea oamenilor nu doresc sa fie in preajma unei persoane manioase, mai degraba ar prefera intr-un mod egoist ca persoana manioasa sa se intoarca in fosta stare de depresie, intrucat de obicei depresia este o stare interioara, in timp ce adesea mania se revarsa asupra celor care sunt in apropiere.

" Cineva din afara ta nu poate sti daca alegerea maniei este o imbunatatire pentru starea ta sufleteasca; doar tu stii - dupa eliberarea pe care o simti - caracterul adecvat al fiecarui gand. Pana cand nu vei hotara sa te calauzesti singur prin ceea ce simti, nu vei putea face niciun progres vizibil pe calea indeplinirii dorintelor tale."

"Secretul redobandirii sentimentului minunat de imputernicire si control consta in a decide, chiar acum, indiferent cat de bine sau de rau te simti, ca vei face tot posibilul sa-ti fie bine. Sa atingi cel mai placut sentiment la care ai acces chiar acum si procedand astfel continuu, intr-o perioada scurta de timp te vei simti bine. Aceasta este calea care trebuie urmata!"

* Furie iti ofera un sentiment de eliberare din depresie, amaraciune, disperare, frica, vina sau neputinta;

* Razbunarea ofera un sentiment de eliberare din furie;

* Mania ofera un sentiment de eliberare din razbunare;

* Blamarea ofera un sentiment de eliberare din manie;

* Descurajarea ofera un sentiment de eliberare din blamare;

* Iritarea ofera un sentiment de eliberare din descurajare;

* Pesimismul ofera un sentiment de eliberare din iritare;

* Speranta ofera un sentiment de eliberare din pesimism;

* Optimismul ofera un sentiment de eliberare din speranta;

* Asteptarile pozitive ofera un sentiment de eliberare din optimism;

* Bucuria ofera un sentiment de eliberare din asteptari pozitive.

Concluzia este ca trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce simtim pentru a fi capabili sa intelegem ce ni se intampla. Ceea ce simtim - si sentimentul de eliberare pe care il descoperim atunci cand alegem un sentiment mai placut - sunt adevarata masura a ceea ce atragem in viata noastra.

In al doilea volum, care este un ghid aplicativ, sunt descrise cateva tehnici simple de control si imbunatatire al starilor sufletesti. In scurt timp poti deveni un expert in a-ti controla starile, dar si in a atrage ceea ce doresti cu adevarat in viata ta.

Chiar pot sa ma bazez pe Legea Atractiei?

Dupa ce am vazut filmul documentar The Secret mi-am spus ca in el este esenta tuturor lucrurilor pe care trebuie sa le stiu despre ceea ce am de facut pentru indeplinirea dorintelor. "Intamplarea" a facut ca unul din membrii grupului WORLDSTREAM sa spuna ca baza acestui film o reprezinta cartea "Cere si ti se va da" de Esther si Jerry Hicks. Mi-am comandat si eu imediat cele doua volume. Acum mi-am facut timp sa le citesc. Pot spune ca multe necunoscute sunt lamurite si explicate pe larg aici. Daca din film nu poti intelege exact care este drumul de la dorinta la realizarea ei, citind cartea cu siguranta vei putea intelege. Extrag un pasaj semnificativ di carte, care in film este prezentat foarte succint:

"Legea Atractiei intotdeauna iti ofera esenta echilibrului gandurilor tale. Fara exceptie. Primesti ce gandesti - fie ca iti doresti, fie ca nu. Cu timpul, exersand, vei incepe sa-ti amintesti ca Legea Atractiei este intotdeauna consecventa. Nu te pacaleste niciodata. Nu te inseala niciodata. Nu te zapaceste niciodata, pentru ca Legea Atractiei raspunde exact vibratiei pe care tu ai emis-o. Dar confuzia, pentru cei mai multi, vine pentru ca emit vibratii de care nu sunt constienti. Ei stiu doar ca au avut o anumita dorinta care nu s-a indeplinit, dar ceea ce nu realizeaza de cele mai mult ori, este ca emit majoritatea gandurilor lor in opozitie cu dorintele proprii.

O data ce ai inteles propriul Sistem de Ghidare Emotionala, nu vei mai emite vibratii din ignoranta. Si cu timpul, vei dobandi o cunoastere a emotiilor atat de patrunzatoare incat vei sti, in fiecare moment, daca gandul pe care il emiti curent te conduce in directia dorintei tale sau te indeparteaza de ea. Vei invata sa simti calea care te duce la lucrurile dorite, in orice domeniu.
Fundamentul lumii este Starea de Bine. Poti sa o accepti sau nu, ea va ramane fundamentul Universului vostru. Legea Atractiei spune: Ce se aseamana se aduna. Asadar, esenta oricarui lucru caruia ii acorzi atentia ta se va manifesta in experienta ta de viata. Prin urmare, nu exista ceva ce nu poti sa fii, sa faci sau sa ai. E Lege.

Asadar, daca totul este adevarat, atunci cum se face ca atat de multi oameni experimenteaza atat de mult din ce nu vor?
Ia in considerare urmatoarea intrebare: Daca sunt in Phoenix, Arizona si diresc sa fiu in San Diego, California, cum trebuie sa procedez pentru a ajunge acolo? Raspunsul la aceasta intrebare e simplu: Indiferent de modalitatea de transport - cu avionul, masina sau chiar pe jos - daca te indrepti in directia San Diego si continui sa te deplasezi pe acea directie, atunci trebuie sa ajungi acolo.
Daca te indrepti spre San Diego, dar apoi pierzi directia si te indrepti inapoi spre Phoenix si apoi te reintorci spre directia San Diego, ca apoi sa devii din nou confuz si sa te intorci spre Phoenix... ai putea, potential, sa-ti petreci tot restul vietii doar miscandu-te inainte-inapoi pe drumul Sad Diego - Phoenix, fara sa ajungi vreodata in San Diego. Dar datorita cunoasterii destinatiei cu ajutorul indicatoarelor de drum si al celorlalti calatori, nu este logic sa ramai pentru totdeauna pierdut in desertul Arizona, incapabil de a gasi drumul spre San Diego. Distanta de 650 km dintre cele doua orase este usor de inteles, ideea calatoriei este credibila, iar daca dorinta ta este sa calatoresti, vei gasi o cale sa ajungi acolo.

Vrem sa intelegi ca, drumul pe care trebuie sa-l parcurgi de aolo de unde te afli si pana acolo unde vrei sa ajungi, este la fel de usor precum drumul dintre Phoenix si San Diego - o data ce ai inteles cum sa discerni unde te afli pe traseu. Acestea sunt valabile pentru orice iti doresti.
De exemplu, ceea ce ingreuneaza calatoria de la insuficienta financiara la abundenta, este ca nu ai fost constient atunci cand ai fost intors din drum si indreptat in directia opusa. Iar singurul motiv pentru care calatoria ta nu te-a adus de la singuratate la relatia de cuplu perfecta, implinita, pe care ti-ai dorit-o, este ca nu ai fost constient de puterea gandurilor care te-au adus inapoi in Phoenix. Intelegi pe deplin toti factorii implicati in deplasarea ta de la boala la sanatate, de la singuratate la relatia plina de impliniri pe care intotdeauna ti-ai dorit-o sau de la a nu-ti permite sa-ti cumperi absolut nimic pana la libertatea de a cumpara tot ce doresti.
O data ce ai inteles claritatea informatiilor pe care emotiile tale le asigura, nu ti se va mai intampla sa nu stii incotro te indreapta gandurile tale. Vei fi intotdeauna constient daca, in acest moment, te deplasezi pe directia dorintelor tale sau te indepartezi de ele. Cunoasterea modului in care simti iti va oferi claritatea pe care ai cautat-o intotdeauna - si nu te vei mai rataci din nou in desert. O data ce ai aflat ca te indrepti in directia dorita, poti incepe sa te relaxezi putin si sa te bucuri de calatoria fantastica."

Tuesday, April 3, 2007

Contemplarea respiratiei

Atata timp cat traim respiram. A medita asupra respiratiei inseamna a ne concentra atentia asupra procesului natural al respiratiei, fara a incerca sa o modificam in vreun fel.
Indreptati-va atentia asupra acelui loc din corp unde simtiti cel mai bine respiratia. Poate fi abdomenul sau pieptul, in orice caz, acel loc care vedeti ca se ridica si coboara la fiecare respiratie; sau pot fi narile, in cazul in care simtiti cum intra aerul atunci cand inspirati si expirati.
Ori de cate ori atentia dvs. se indeparteaza de la procesul respiratiei, reamintiti-va sa va reconectati la ritmul si existenta respiratiei. Incepeti din nou la fiecare respiratie, urmarind ce se intampla intr-o stare de constienta deplina.
Ramaneti atent la intreaga secventa a inspiratiei, expiratiei si pauzei dintre respiratii. Dupa observarea initiala, continuati sa ramaneti atent... Pastrarea atentiei aprofundeaza contemplatia.
Urmariti miscarile naturale ale respiratiei, felul unic in care evolueaza fiecare respiratie, resimtind cu acuratete si precizie senzatiile fiecarei respiratii. O respiratie poate fi mai lunga sau mai scurta, mai rapida sau mai profunda. Urmariti atent aceste schimbari naturale, remarcand nuantele senzatiilor schimbatoare, in timp ce se formeaza si dispar.
Relaxati-va cu fiecare respiratie, urmarind-o pur si simplu asa cum este, fara a incerca sa o modificati in vreun fel, reinnoindu-va atentia la fiecare respiratie.
Concentrati-va atentia asupra inceputului respiratiei si continuati sa fiti atent de-a lungul intregii respiratii, cate o respiratie pe rand, conectandu-va si mentinandu-va atentia cu fiecare noua respiratie, percepand-o asa cum este de la un moment la altul. Ramaneti atent pana la urmatoarea respiratie.
Folositi-va de respiratie ca de o ancora de care sa va prindeti atentia, un loc unde sa va intoarceti ori de cate ori gandurile va zboara in alta parte. Cand va dati seama ca atentia va slabeste, aduceti-o inapoi la respiratie...

Monday, April 2, 2007

Intelepciunea si compasiunea

Compasiunea si intelepciunea merg mana in mana. Cunoasterea lucrurilor asa cum sunt cu adevarat trebuie echilibrata de compasiune si de acceptarea acestor lucruri. Intelepciunea si compasiunea sunt ca aripile unei pasari. Fara oricare dintre ele pasarea nu poate sa zboare.
Pe masura ce ne implicam in procesul emotional, iar adevarurile sunt scoase la lumina, vom incepe sa vedem multe lucruri despre noi sau despre altii, cu o onestitate reinnoita. Aici, compasiunea - dorinta de a fi de ajutor atat noua, cat si celorlalti - devine esentiala. In absenta acestei atitudini, vom privi adevarurile cu duritate.
Practicand meditatia ajungem sa avem sentimentul ca vedem cu foarte mare claritate cum stau lucrurile in ceea ce ne priveste pe noi insine dar si pe ceilalti si in mod special felul in care ne perpetuam suferinta, lasandu-ne dominati de impulsurile si tiparele cu care ne-am obisnuit, fara a le cunoaste cauzele. Acest lucru este foarte suparator, mai ales ca totul se intampla fara ca nimeni sa realizeze ce se intampla.

In cartea "Alchimia emotionala", Tara Bennett-Goleman povesteste:
"Ma aflam intr-un taxi pe o strada aglomerata din New Delhi, asteptand ca semaforul sa-si schimbe culoarea, care parea ca tine o vesnicie. Un cersetor profita de ocazie ca sa se invarta in jurul masinilor ce asteptau la semafor. Ii lipseau o mana si un picior, dar reusea totusi sa se deplaseze cu indemanare de la o masina la alta.
Acest cersetor avea ceva neobisnuit: dadea impresia ca daruieste ceva de la el atunci cand se apropia de vreo masina. Acel ceva nu putea fi masurat dupa criterii materiale; n-avea pe el decat zdrente. Era ceva mai important: un spirit modest si senin. Conditia lui fizica nu parea sa-l deranjeze deloc. Nici nu parea sa poarte pica oamenilor care nu ii dadeau nimic - dadea din cap in semn de intelegere si se indrepta senin catre urmatoarea masina.
Atunci cand a ajuns la taxiul meu, am scos din geanta o bancnota de cateva rupii si i-am inmanat-o cu un zambet. In India, cersetorii primesc de obicei cateva paisa, niste monede aproape lipsite de valoare, si asta in cel mai bun caz.
S-a retras catre marginea strazii, se pare pentru a cugeta asupra norocului sau neasteptat. Inainte ca semaforul sa-si schimbe culoarea in verde, s-a uitat la mine cu o privire fierbinte si cu un zambet atat de cald, incat mi-a inmuiat inima.
Mi-am dat seama ca acest cersetor avea calitatea minunata de a fi plin de compasiune si de a avea un spirit generos, din care daruia fara rezerve celor pe care ii intalnea - fie ca acestia ii daruiau ceva in schimb, fie ca nu.
Calitatea acestui om consta in darul pe care il oferea. Atunci cand suntem lipsiti de temeri sau nu ne lasam coplesiti de mila fata de propria noastra persoana, cand ne eliberam de grijile interioare, compasiunea izvoraste ca o expresie spontana a receptivitatii noastre.

Ideea ca acesta compasiune trebuie sa iradieze in toate directiile, inclusiv catre sine, s-a pierdut in Occident, unde oamenii au tedita sa creada ca sentimentul compasiunii se indreapta doar catre ceilalti. Dalai Lama subliniaza ca in budismul tibetan conceptul de compasiune include atat propria persoana cat si pe ceilalti - idee redata de dorinta exprimata de bodhisattava: "Sa fiu eliberat pentru binele tuturor fiintelor.""