Arta de a iubi

In mitologia greaca exista o poveste legata de Artemisa, zeita vanatorii. Artemisa era zeita suprema a vanatorii, caci ea stia sa vaneze fara niciun efort. Ea isi putea implini foarte usor nevoile si traia intr-o armonie perfecta cu padurea. Toate vietatile din padure o iubeau pe Artemisa, si considerau ca a fi vanat de ea este o adevarata onoare. Artemisa nu parea sa vaneze vreodata. Tot ce isi dorea venea direct la ea. Asa se explica de ce era cea mai buna in arta vanatorii, dar pe de alta parte ea insasi era o prada foarte dificila. Forma ei animala era aceea a unei caprioare magice, aproape imposibil de vanat.

Artemisa traia intr-o armonie perfecta cu padurea, pana cand intr-o zi regele i-a dat o porunca lui Hercule, fiul lui Zeus, aflat in cautarea propriei sale transcendente. Porunca era ca Hercule sa vaneze caprioara magica a Artemisei. Hercule nu a refuzat, caci el era fiul neinvins pana atunci al lui Zeus. El s-a dus asadar in padure sa vaneze caprioara. Aceasta l-a vazut pe Hercule, dar nu s-a temut de el. Ea l-a lasat pe Hercule sa se apropie de ea, dar cand acesta a incercat sa o captureze, a fugit. Singura sansa a lui Hercule de a prinde caprioara era sa devina un vanator mai bun decat Artemisa.

El l-a chemat in ajutor pe Hermes, mesagerul zeilor, cea mai rapida fiinta din univers, si l-a rugat sa-i imprumute aripile sale. Acum Hercule era la fel de rapid ca si Hermes, si in curand prada cea mai valoroasa se afla in mainile sale. Va puteti imagina reactia Artemisei. Fusese vanata de Hercule, si evident ca dorea sa se razbune. Dorea sa-l vaneze la randul ei pe Hercule, si a facut tot ce i-a stat in puteri sa-l captureze, dar intre timp, Hercule devenise el insusi cea mai dificila prada intre toate. Hercule era perfect liber, si oricat de mult a incercat, Artemisa nu a reusit sa-l captureze.

Artemisa nu avea nevoie de Hercule. Ea a simtit o nevoie puternica de a-l avea. Dar totul nu era decat o iluzie. Ea a crezut ca s-a indragostit de Hercule si l-a dorit pentru ea. Singurul gand care i-a mai ramas in minte a fost acela de a pune mana pe Hercule, iar pe masura ce acest gand se transforma intr-o obsesie, ea si-a pierdut fericirea. Artemisa a inceput sa se schimbe. Nu mai era in armonie cu padurea, caci acum vana pentru placerea de a prinde prada. Artemisa si-a incalcat propriile reguli si a devenit un pradator. Animalele au inceput sa se teama de ea; intreaga padure o respingea, dar Artemisei nu-i pasa. Ea nu mai vedea adevarul, caci nu se mai gandea la altceva decat la Hercule.

Hercule avea multe sarcini de indeplinit, dar cateodata se mai ducea in padure sa o viziteze pe Artemisa. De fiecare data cand facea acest lucru, Artemisa facea tot ce-i statea in puteri pentru a-l captura. Atunci cand era impreuna cu Hercule ea era extrem de fericita, dar stia ca el urma sa plece, asa ca a devenit geloasa si posesiva. Atunci cand Hercule pleca de langa ea, suferea si plangea. Il ura pe Hercule, dar il si iubea totodata.

Hercule nici nu banuia ce se petrecea in mintea Artemisei; el nu si-a dat seama ca ea il vana. Mintea lui nu putea sa accepte ca si el ar putea fi o prada. Hercule o iubea si o respecta pe Artemisa, dar nu acest lucru il dorea ea. Artemisa dorea sa-l controleze, sa il vaneze asa cum face un pradator. Evident, toata lumea din padure a observat diferenta, mai putin ea. Ea a ramas convinsa ce este zeita suprema a vanatorii. Nu si-a dat seama ca a cazut. Nu a realizat ca padurea s-a transformat dintr-un paradis intr-un iad, caci odata cu ea au cazut si ceilalti vanatori; au devenit cu totii pradatori.

Intr-o zi Hermes si-a asumat forma unui animal, si tocmai cand Artemisa era pe punctul de a-l distruge, el a redevenit zeu, iar ea si-a redescoperit intelepciunea pierduta. Hermes i-a dat astfel de inteles ca a cazut. Dupa ce si-a recapatat constiinta de sine, Artemisa s-a dus la Hercule sa-si ceara iertare. Cauza caderii ei fusese importanta de sine. In timp ce vorbea cu Hercule, ea si-a dat seama ca nu-l ofensase niciodata, caci el nu stia ce se petrecea in mintea ei. Apoi Artemisa a privit in jur si a vazut ce facuse din padurea ei draga. Si-a cerut iertare de la fiecare floare si de la fiecare animal, si a redescoperit astfel iubirea. Si astfel, Artemisa a redevenit zeita suprema a vanatorii.

*******
Aceasta poveste are menirea de a scoate in evidenta faptul ca noi toti suntem vanatori, dar simultan suntem si o prada. Ce anume vanam? Noi vanam tot ceea ce ne poate satisface nevoile. Atunci cand mintea se identifica cu trupul, aceste nevoi sunt foarte iluzorii si de cele mai multe ori ele nu pot fi indeplinite. Atunci cand vanam nevoile ireale ale mintii, noi devenim pradatori, caci vanam ceea ce nu avem cu adevarat nevoie.

Continuare