Inceputul articolului
Oamenii vaneaza iubirea. Ei simt nevoia sa faca acest lucru deoarece sunt convinsi ca iubirea le lipseste. Nedandu-si seama ca iubirea exista in inima lor, ei o vaneaza la alte persoane, desi acestea sunt la fel ca si ei, inconstiente de iubirea din inima lor. Nimeni nu se iubeste pe sine, deci cum ar putea ei sa iubeasca pe altcineva? Oamenii isi creaza astfel o nevoie foarte mare, care nu este reala, si continua sa o vaneze, dar in locuri gresite, caci nici ceilalti oameni nu au iubirea pe care o cauta ei.
Cand a devenit constienta de caderea ei, Aremisa a redevenit cea care fusese, caci ceea ce cauta ea se afla deja in interiorul ei. Acelasi lucru este valabil pentru noi toti, caci noi suntem precum Artemisa dupa cadere si inainte de mantuire. Noi vanam iubire. Vanam dreptate si fericire. Il vanam pe Dumnezeu, dar Dumnezeu se afla in interiorul nostru.
Povestea caprioarei magice ne invata ca trebuie sa practicam vanatoarea in interiorul nostru. Aceasta este esenta povestii. Oamenii care se vaneaza reciproc pentru iubire nu vor fi niciodata satisfacuti; ei nu vor gasi niciodata iubirea de care au nevoie alaturi de alti oameni. Cea care simte aceasta nevoie este mintea, dar nimeni nu poate implini nevoia mintii, caci iubirea nu este acolo. Ea nu este niciodata acolo.
Iubirea pe care o cautam cu totii se afla in interiorul nostru, dar este o prada greu de cucerit. Este atat de dificil sa vanezi in interiorul tau pentru a scoate la lumina iubirea care exista acolo. Pentru aceasta, trebuie sa fii foarte rapid, la fel de rapid ca si Hermes, caci daca nu te concentrezi perfect, totul te poate distrage de la scopul tau. Cine reuseste sa o captureze isi da seama insa ca iubirea din interiorul lui creste din ce in ce mai puternica, implinindu-i toate nevoile. El descopera astfel fericirea.
De regula oamenii intra intr-o relatie in calitate de vanatori. Ei cauta ceea ce cred ei ca au nevoie, sperand ca vor gasi toate aceste lucruri la cealalta persoana, dar descopera inevitabil ca ceea ce cauta ei nu se afla acolo. Cei care intra intr-o relatie fara aceasta nevoie traiesc insa cu totul altceva.
Cum poti vana in interiorul tau? Pentru a captura iubirea din interior, este necesar sa te abandonezi tie insuti, deopotriva in calitate de vanator si de prada. Atat vanatorul cat si prada se afla in interiorul mintii. Cine este unul si cine este celalalt? La oamenii obisnuiti, vanatorul este Parazitul. Parazitul stie totul despre dv. si se hraneste cu emotiile nascute din teama. La fel ca si in natura, Parazitul se hraneste cu gunoaie. El adora teama si drama, se hraneste cu mania, gelozia, invidia, toate acele emotii care ne fac sa suferim. Parazitul este cel care doreste razbunare, iar placerea lui cea mai mare este sa detina intotdeauna controlul.
Autoabuzarea - adica Parazitul - ii vaneaza pe oameni 24 de ore din 24; ea se afla vesnic in urmarirea lor. Oamenii cad usor prada acestui vanator feroce, mult prea usor chiar. Cel care abuzeaza de noi este propriul nostru Parazit. El este mai mult decat un vanator; este un pradator care ne mananca de vii. Prada - corpul nostru emotional - este acea parte din fiinta noastra care sufera tot timpul. Este totodata acea parte care doreste sa fie mantuita.
In mitotlogia greaca exista si povestea lui Prometeu, care a fost inlantuit pe o stanca. In timpul zilei, un vultur venea si ii manca ficatul, care se refacea insa in timpul noptii. A doua zi vulturul venea din nou si continua sa-i manance maruntaiele. Ce inseamana aceasta parabola? Atunci cand Prometeu era trezit, avea un corp fizic si unul emotional. Vulturul este Parazitul care se hraneste cu maruntaiele noastre. In timpul noptii insa Prometeu nu se mai identifica cu corpul emotional, care putea astfel sa se refaca (proces care se intampla si in realitate). La trezire, corpul sau interior devenea iarasi hrana pentru vultur, lucru care s-a repetat pana Prometeu a fost salvat de Hercule.
Pentru a vana in interior trebuie sa incepem prin a vana toate reactiile pe care le avem. In acest fel putem incepe sa ne schimbam fiecare obisnuinta, pe rand. Este o lupta de eliberare din sclavia Visului care ne controleaza viata. Toate traditiile occidentale vorbesc despre luptatori, deoarece luptatorul este un vanator care vaneaza in interiorul sau.
A deveni un luptator este primul pas. Cand Hercule a plecat in padure in cautarea Artemisei, el nu a stiut ce sa faca pentru a o captura. Cand a ajuns insa la Hermes, maestrul suprem, el a invatat cum poate deveni un luptator mai bun.
Don Miguel Ruiz a descris in cartea lui "Arta de a iubi", invatatura tolteca.
Toltecul este un artist al Iubirii,
Un artist al Spiritului,
Care creaza in fiecare moment al vietii sale,
In fiecare secunda, cea mai frumoasa dintre arte -
Arta de a Visa.
Viata nu este altceva decat un vis,
Iar daca noi devenim artisti
Care isi creaza viata din Iubire,
Visul nostru poate deveni
O capodopera.
Friday, August 31, 2007
Arta de a iubi
In mitologia greaca exista o poveste legata de Artemisa, zeita vanatorii. Artemisa era zeita suprema a vanatorii, caci ea stia sa vaneze fara niciun efort. Ea isi putea implini foarte usor nevoile si traia intr-o armonie perfecta cu padurea. Toate vietatile din padure o iubeau pe Artemisa, si considerau ca a fi vanat de ea este o adevarata onoare. Artemisa nu parea sa vaneze vreodata. Tot ce isi dorea venea direct la ea. Asa se explica de ce era cea mai buna in arta vanatorii, dar pe de alta parte ea insasi era o prada foarte dificila. Forma ei animala era aceea a unei caprioare magice, aproape imposibil de vanat.
Artemisa traia intr-o armonie perfecta cu padurea, pana cand intr-o zi regele i-a dat o porunca lui Hercule, fiul lui Zeus, aflat in cautarea propriei sale transcendente. Porunca era ca Hercule sa vaneze caprioara magica a Artemisei. Hercule nu a refuzat, caci el era fiul neinvins pana atunci al lui Zeus. El s-a dus asadar in padure sa vaneze caprioara. Aceasta l-a vazut pe Hercule, dar nu s-a temut de el. Ea l-a lasat pe Hercule sa se apropie de ea, dar cand acesta a incercat sa o captureze, a fugit. Singura sansa a lui Hercule de a prinde caprioara era sa devina un vanator mai bun decat Artemisa.
El l-a chemat in ajutor pe Hermes, mesagerul zeilor, cea mai rapida fiinta din univers, si l-a rugat sa-i imprumute aripile sale. Acum Hercule era la fel de rapid ca si Hermes, si in curand prada cea mai valoroasa se afla in mainile sale. Va puteti imagina reactia Artemisei. Fusese vanata de Hercule, si evident ca dorea sa se razbune. Dorea sa-l vaneze la randul ei pe Hercule, si a facut tot ce i-a stat in puteri sa-l captureze, dar intre timp, Hercule devenise el insusi cea mai dificila prada intre toate. Hercule era perfect liber, si oricat de mult a incercat, Artemisa nu a reusit sa-l captureze.
Artemisa nu avea nevoie de Hercule. Ea a simtit o nevoie puternica de a-l avea. Dar totul nu era decat o iluzie. Ea a crezut ca s-a indragostit de Hercule si l-a dorit pentru ea. Singurul gand care i-a mai ramas in minte a fost acela de a pune mana pe Hercule, iar pe masura ce acest gand se transforma intr-o obsesie, ea si-a pierdut fericirea. Artemisa a inceput sa se schimbe. Nu mai era in armonie cu padurea, caci acum vana pentru placerea de a prinde prada. Artemisa si-a incalcat propriile reguli si a devenit un pradator. Animalele au inceput sa se teama de ea; intreaga padure o respingea, dar Artemisei nu-i pasa. Ea nu mai vedea adevarul, caci nu se mai gandea la altceva decat la Hercule.
Hercule avea multe sarcini de indeplinit, dar cateodata se mai ducea in padure sa o viziteze pe Artemisa. De fiecare data cand facea acest lucru, Artemisa facea tot ce-i statea in puteri pentru a-l captura. Atunci cand era impreuna cu Hercule ea era extrem de fericita, dar stia ca el urma sa plece, asa ca a devenit geloasa si posesiva. Atunci cand Hercule pleca de langa ea, suferea si plangea. Il ura pe Hercule, dar il si iubea totodata.
Hercule nici nu banuia ce se petrecea in mintea Artemisei; el nu si-a dat seama ca ea il vana. Mintea lui nu putea sa accepte ca si el ar putea fi o prada. Hercule o iubea si o respecta pe Artemisa, dar nu acest lucru il dorea ea. Artemisa dorea sa-l controleze, sa il vaneze asa cum face un pradator. Evident, toata lumea din padure a observat diferenta, mai putin ea. Ea a ramas convinsa ce este zeita suprema a vanatorii. Nu si-a dat seama ca a cazut. Nu a realizat ca padurea s-a transformat dintr-un paradis intr-un iad, caci odata cu ea au cazut si ceilalti vanatori; au devenit cu totii pradatori.
Intr-o zi Hermes si-a asumat forma unui animal, si tocmai cand Artemisa era pe punctul de a-l distruge, el a redevenit zeu, iar ea si-a redescoperit intelepciunea pierduta. Hermes i-a dat astfel de inteles ca a cazut. Dupa ce si-a recapatat constiinta de sine, Artemisa s-a dus la Hercule sa-si ceara iertare. Cauza caderii ei fusese importanta de sine. In timp ce vorbea cu Hercule, ea si-a dat seama ca nu-l ofensase niciodata, caci el nu stia ce se petrecea in mintea ei. Apoi Artemisa a privit in jur si a vazut ce facuse din padurea ei draga. Si-a cerut iertare de la fiecare floare si de la fiecare animal, si a redescoperit astfel iubirea. Si astfel, Artemisa a redevenit zeita suprema a vanatorii.
*******
Aceasta poveste are menirea de a scoate in evidenta faptul ca noi toti suntem vanatori, dar simultan suntem si o prada. Ce anume vanam? Noi vanam tot ceea ce ne poate satisface nevoile. Atunci cand mintea se identifica cu trupul, aceste nevoi sunt foarte iluzorii si de cele mai multe ori ele nu pot fi indeplinite. Atunci cand vanam nevoile ireale ale mintii, noi devenim pradatori, caci vanam ceea ce nu avem cu adevarat nevoie.
Continuare
Artemisa traia intr-o armonie perfecta cu padurea, pana cand intr-o zi regele i-a dat o porunca lui Hercule, fiul lui Zeus, aflat in cautarea propriei sale transcendente. Porunca era ca Hercule sa vaneze caprioara magica a Artemisei. Hercule nu a refuzat, caci el era fiul neinvins pana atunci al lui Zeus. El s-a dus asadar in padure sa vaneze caprioara. Aceasta l-a vazut pe Hercule, dar nu s-a temut de el. Ea l-a lasat pe Hercule sa se apropie de ea, dar cand acesta a incercat sa o captureze, a fugit. Singura sansa a lui Hercule de a prinde caprioara era sa devina un vanator mai bun decat Artemisa.
El l-a chemat in ajutor pe Hermes, mesagerul zeilor, cea mai rapida fiinta din univers, si l-a rugat sa-i imprumute aripile sale. Acum Hercule era la fel de rapid ca si Hermes, si in curand prada cea mai valoroasa se afla in mainile sale. Va puteti imagina reactia Artemisei. Fusese vanata de Hercule, si evident ca dorea sa se razbune. Dorea sa-l vaneze la randul ei pe Hercule, si a facut tot ce i-a stat in puteri sa-l captureze, dar intre timp, Hercule devenise el insusi cea mai dificila prada intre toate. Hercule era perfect liber, si oricat de mult a incercat, Artemisa nu a reusit sa-l captureze.
Artemisa nu avea nevoie de Hercule. Ea a simtit o nevoie puternica de a-l avea. Dar totul nu era decat o iluzie. Ea a crezut ca s-a indragostit de Hercule si l-a dorit pentru ea. Singurul gand care i-a mai ramas in minte a fost acela de a pune mana pe Hercule, iar pe masura ce acest gand se transforma intr-o obsesie, ea si-a pierdut fericirea. Artemisa a inceput sa se schimbe. Nu mai era in armonie cu padurea, caci acum vana pentru placerea de a prinde prada. Artemisa si-a incalcat propriile reguli si a devenit un pradator. Animalele au inceput sa se teama de ea; intreaga padure o respingea, dar Artemisei nu-i pasa. Ea nu mai vedea adevarul, caci nu se mai gandea la altceva decat la Hercule.
Hercule avea multe sarcini de indeplinit, dar cateodata se mai ducea in padure sa o viziteze pe Artemisa. De fiecare data cand facea acest lucru, Artemisa facea tot ce-i statea in puteri pentru a-l captura. Atunci cand era impreuna cu Hercule ea era extrem de fericita, dar stia ca el urma sa plece, asa ca a devenit geloasa si posesiva. Atunci cand Hercule pleca de langa ea, suferea si plangea. Il ura pe Hercule, dar il si iubea totodata.
Hercule nici nu banuia ce se petrecea in mintea Artemisei; el nu si-a dat seama ca ea il vana. Mintea lui nu putea sa accepte ca si el ar putea fi o prada. Hercule o iubea si o respecta pe Artemisa, dar nu acest lucru il dorea ea. Artemisa dorea sa-l controleze, sa il vaneze asa cum face un pradator. Evident, toata lumea din padure a observat diferenta, mai putin ea. Ea a ramas convinsa ce este zeita suprema a vanatorii. Nu si-a dat seama ca a cazut. Nu a realizat ca padurea s-a transformat dintr-un paradis intr-un iad, caci odata cu ea au cazut si ceilalti vanatori; au devenit cu totii pradatori.
Intr-o zi Hermes si-a asumat forma unui animal, si tocmai cand Artemisa era pe punctul de a-l distruge, el a redevenit zeu, iar ea si-a redescoperit intelepciunea pierduta. Hermes i-a dat astfel de inteles ca a cazut. Dupa ce si-a recapatat constiinta de sine, Artemisa s-a dus la Hercule sa-si ceara iertare. Cauza caderii ei fusese importanta de sine. In timp ce vorbea cu Hercule, ea si-a dat seama ca nu-l ofensase niciodata, caci el nu stia ce se petrecea in mintea ei. Apoi Artemisa a privit in jur si a vazut ce facuse din padurea ei draga. Si-a cerut iertare de la fiecare floare si de la fiecare animal, si a redescoperit astfel iubirea. Si astfel, Artemisa a redevenit zeita suprema a vanatorii.
*******
Aceasta poveste are menirea de a scoate in evidenta faptul ca noi toti suntem vanatori, dar simultan suntem si o prada. Ce anume vanam? Noi vanam tot ceea ce ne poate satisface nevoile. Atunci cand mintea se identifica cu trupul, aceste nevoi sunt foarte iluzorii si de cele mai multe ori ele nu pot fi indeplinite. Atunci cand vanam nevoile ireale ale mintii, noi devenim pradatori, caci vanam ceea ce nu avem cu adevarat nevoie.
Continuare
Friday, August 24, 2007
Sinceritatea si prietenia
Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu.
Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila" , de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri.
De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce le place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel.
Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!".
Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic.
Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.
Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila" , de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri.
De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce le place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel.
Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!".
Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic.
Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.
Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Tuesday, August 21, 2007
Mania si tristetea
Mania si tristetea sunt unul si acelasi lucru. Tristetea este o manie pasiva; mania este o tristete activa. Tristetea se manifesta cu usurinta, si vi se pare mai naturala decat mania, dar asta doar pentru ca voi intrati mult mai usor in rezonanta cu pasivitatea. Este foarte greu ca un om trist sa se enerveze; daca se va enerva, tristetea lui va disparea. Este foarte greu ca un om manios sa se intristeze; daca se va intrista, mania lui va disparea.
Este vorba de aceeasi polaritate eterna - aceea intre masculin si feminin, intre yin si yang, intre solar si lunar - care se manifesta inclusiv la nivelul emotiilor noastre. Mania este masculina, tristetea este feminina. De aceea daca rezonati cu tristetea va fi greu sa va infuriati, dar ar fi bine sa urmariti sa faceti acest lucru. Exploziile interioare nu va vor fi de niciun folos, caci nu veti face altceva decat sa va exploatati in continuare pasivitatea. Este mult mai bine sa o scoateti la lumina, sa o manifestati in exterior. Chiar daca pare o prostie, procedati in acest fel, actionati ca un bufon, dar scoateti-o la lumina.
Daca veti reusi sa oscilati intre tristete si manie, sa le manifestati cu aceeasi usurinta, veti putea inclusiv sa le transcendeti, si atunci veti reusi sa le contempalti cu detasare. Veti deveni astfel observatorul din spatele ecranului care va privi aceste jocuri, dupa care se va putea retrage, in afara lor. Dar mai intai de toate, trebuie sa invatati sa treceti cu usurinta de la una la alta, caci altfel veti fi ori prea trist ori prea manios, balanta se va dezechilibra, unul din talerele ei va deveni prea greu, iar transcendenta va fi imposibil de atins.
Este simplu: atunci cand doua energii polar opuse se afla in egalitate, 50%-50%, este foarte usor sa scapati de amandoua, caci ele se anihileaza reciproc, iar voi nu va aflati in ghearele niciuneia dintre ele. Cand tristetea este egala cu mania, ambele emotii sunt usor de transcens, caci se anihileaza reciproc. Te vei simti liber, si vei putea iesi in afara lor.
Aceasta este una din legile esentiale ale energiilor interioare: egalizati intotdeauna energiile polar opuse, si apoi le veti putea transcende cu usurinta. Este la fel ca in proverbul: "Cand doi se cearta, al treilea castiga".
Nu va ganditi prea mult la acest proces, limitati-va sa il practicati. Faceti din el o practica zilnica.
Indiferent ce se intampla, acceptati ca evenimentul s-a intamplat si priviti-l direct. Nu este suficient sa spui: "Nu reprimati!" Eu as spune mai degraba: "Imprieteniti-va cu aceste emotii!" Va simtiti trist? Imprieteniti-va cu tristetea dv. Simtiti compasiune fata de ea. Tristetea e si ea o fiinta. Acceptati-o, imbratisati-o, stati cu ea, strangeti-va mainile. Fiti prietenos. Indragostiti-va de ea. Tristetea are frumusetea ei! Nu este nimic gresit in a fi trist. In realitate, tristetea va confera profunzime. Rasul este superficial; fericirea vine si pleaca imediat. Tristetea patrunde insa pana in adancul fiintei, pana in maduva spinarii. Niciun alt sentiment nu este la fel de profund ca tristetea.
De aceea, nu fiti ingrijorat. Acceptati-o, iar tristetea va va conduce pana la esenta dv. intima. Daca veti calari pe creasta ei, ea va va conduce in niste locuri din fiinta dv. de care nu ati stiut niciodata nimic. Intunericul este la fel de divin ca lumina. Dumnezeu nu a creat numai zilele, ci si noptile.
Cand nu ai nimic de facut, este simplu sa te simti detasat. Cand ai foarte multe de facut este greu sa nu te atasezi. Numai atunci cand faci totul, dar ramai SIMULTAN detasat, cand te misti in interiorul multimii, dar te simti perfect singur, abia atunci poti spune ca se intampla ceva real.
Daca in singuratate nu va simtiti manios, acest lucru nu este relevant. Cand esti singur este greu sa fii manios, caci mania este o structura relationala. Ai intotdeauna nevoie de cineva pe care sa fii manios. Daca nu esti deja furibund, este greu sa te simti manios in singuratate; mania va exista in interiorul tau, dar nu va gasi o cale de a iesi in afara.
Important este sa nu fii manios cand celalalt este de fata. Nu este deloc dificil sa nu fii atasat de bani, lucruri si case, atunci cand nu le ai. Dar daca ai totul si ramai detasat - un cersetor intr-un palat - atunci poti spune ca ai realizat ceva cu adevarat profund.
Daca te muti in Himalaya si esti detasat, nu poti spune ca reprezinti mai mult decat o nota singulara intr-o melodie. La fel si daca traiesti in mijlocul lumii si esti atasat. Dar daca traiesti in mijlocul lumii, dar te simti ca in Himalaya, atunci poti spune ca reprezinti o intreaga armonie, nu doar o nota muzicala.
Apare atunci un acord muzical, in care se pierd toate sunetele disonante, in care se produce o sinteza a opusilor, o punte intre doua maluri. Vibratia suprema nu poate aparea decat acolo unde viata atinge un maximum de complexitate, nu in lipsa acesteia.
Daca vi se pare ca recunoasteti mania in altii, contemplati-va si veti constata ca ea nu lipseste nici din interiorul vostru. Daca vi se pare ca recunoasteti un ego exagerat in alte persoane, interiorizati-va si veti constata ca adevaratul lui sediu se afla in voi. Tot ceea ce exista in interior se proiecteaza in exterior, asupra celorlalti, la fel ca lumina unui proiector. Cei din jur devin atunci un fel de ecran pe care va proiectati propriul film.
Singura problema legata de tristete, disperare, manie, lipsa de speranta, anxietate, teama, suferinta, este faptul ca doriti sa scapati de ele. Aceasta este singura bariera. Este necesar sa invatati sa traiti impreuna cu ele. Aceasta este singura cale de scapare. Viata nu se poate integra si nu poate creste decat intr-un anumit context, si emotiile reprezinta acest context. Emotiile sunt provocarile vietii. Acceptati-le, caci sunt niste binecuvantari deghizate. Problemele nu apar decat atunci cand doriti sa scapati de ele, sa va descotorositi de ele, caci intotdeauna cand vrei sa scapi de ceva, nu il privesti in fata.
Exista oameni care nu traiesc decat pentru a descoperi probleme. Ei nu va pot accepta asa cum sunteti. Secretul lor profesional este sa va gaseasca ceva in neregula. Ei va ofera idealurile lor, va dau idei, ideologii, va fac sa va simtiti vinovati, nedemni, pacatosi. Asemenea oameni va pot face sa va autocondamnati sa uitati complet de libertate. Mai mult, ei va silesc sa va temeti de libertate, caci va ajuta sa intelegeti cat de rai sunteti, cate greseli faceti... Daca va veti pastra libertatea, veti continua sa faceti aceleasi greseli, asa ca trebuie sa renuntati la ea, sa urmati pe cineva. Este un mecanism important: preotii depind de el, politicienii etc. Ei va spun ce este bine si ce este rau, va ofera anumite idei fixe, in care nu va puteti incadra, astfel incat sa va simtiti vinovati de-a pururi.
Dar eu va spun ca nu exista nimic bun si nimic rau.
Daca sunteti manios, preotul va veni si va va spune: maina nu este ceva bun; este gresit sa fii manios. Ce va ramane atunci de facut? Sa va reprimati mania, sa o calcati in picioare, sa inghititi in sec (literalmente, mania este astfel inghitita), pana cand se interiorizeaza, patrunzand adanc in interiorul dv. Daca va veti inghiti mania, va veti trezi cu un ulcer la stomac, iar mai devreme sau mai tarziu veti face o boala cu mult mai grava. Asa apar o mie si una de probleme, caci mania este o otrava. Dar ce puteti face?
Mania nu este ceva rau. Ea inseamna energie, o energie pura si frumoasa, asa cum este orice energie. Cand simtiti ca apare o stare de manie, fiti constient de ea, si veti ramane surprins. Va fi probabil cea mai mare surpriza din viata dv.: atunci cand devii constient de ea, mania dispare, se transforma, devine energie pura; mania se transforma in compasiune, in iertare, in iubire. Acum nu mai este nevoie sa o reprimati, caci nu va mai exista o otrava care sa actioneze in interiorul fiintei dv. Mai mult, nu mai sunteti manios, deci nu aveti cum sa raniti pe altcineva. Sunteti salvati amandoi, atat dv. cat si persoana care reprezenta obiectul maniei dv. In trecut, unul din voi trebuia sa sufere, ori dv., ori celalalt.
Nu este nevoie ca cineva sa sufere. Tot ce trebuie sa faceti este sa fiti constient, sa fiti in permanenta lucid. Ori de cate ori va aparea mania, ea va fi consumata cu luciditate. Nu poti sa fii constient si manios in acelasi timp, la fel cum nu poti sa fii constient si lacom in acelasi timp, sau constient si gelos. Marele secret este luciditatea.
Incercati sa intelegeti ce se intampla, de unde a aparut mania, care sunt radacinile ei, cum functioneaza ea, cum va copleseste, cum va face sa vedeti rosu in fata ochilor. V-ati infuriat si inainte, dar de data aceasta apare un element nou: intelegerea, si astfel, calitatea maniei se schimba.
Treptat, veti constata ca cu cat intelegeti mai bine mania, cu atat mai rar se manifesta ea in viata dv. Cand o veti intelege perfect, ea va disparea pentru totdeauna. Intelegerea actioneaza precum caldura in cazul apei. Cand caldura atinge un anumit prag (de o suta de grade Celsius), apa dispare (prin evaporare).
Toata lumea afirma ca mania este ceva rau. V-au spus dintotdeauna acest lucru, dar nimeni nu v-a explicat vreodata cum o puteti cunoaste, astfel incat sa va puteti da seama singuri care este adevarul.
De ce se petrec lucrurile astfel? Si ce putem face ca sa le cunoastem in profunzime, ca sa ne formam o parere personala, directa, despre ele? Nimeni nu va va raspunde la aceste intrebari. Tot ce vor face oamenii va fi sa puna etichete pe lucruri: cutare este un lucru rau, cutare este un lucru bun. Aceste etichete sunt cele care creaza iadul si aduc suferinta.
De aceea, daca simtiti ca sunteti un cautator autentic, daca doriti sa aflati care este realitatea, atunci agatati-va de fapte, nu de opinii. Invatati sa cunoasteti direct, nu prin intermediul ideologiei pe care societatea v-a fortat sa o acceptati.
Nu va priviti niciodata prin ochii celorlalti. Aveti si dv. ochi. Si aveti la dispozitie faptele realitatii dv. interioare.
Folositi-va ochii! Asta inseamna contemplare, sa privesti, iar ceea ce vezi cu ochii tai nu poate constitui o problema!
Patrundeti in interiorul fiintei dv., fara prejudecati, fara presupuneri, fara scenarii, si vedeti direct ce este mania. Lasati propriul suflet sa va reveleze ce este mania. Nu faceti presupuneri in legatura cu ea. In ziua in care veti descoperi ce este mania in toata goliciunea ei, in toata hidosenia ei, in focul ei arzator, in veninul ei mortal, veti descoperi cu uimire ca ati scapat de ea. Mania a disparut! Orice energie poate fi tratata in acest fel, indiferent care este ea. Procesul de vindecare este identic, caci boala este aceeasi; numai numele difera.
De ce se enerveaza oamenii pe dv.?
In realitate ei nu se enerveaza pe dv., ci se tem de dv. Pentru a-si ascunde teama, ei isi proiecteaza inainte mania.
Mania serveste intotdeauna la ascunderea fricii. Pentru a scapa de frica lor, oamenii folosesc tot felul de strategii. Exista oameni care rad numai pentru a-si ascunde lacrimile. Rasul lor ii ajuta sa uite... si astfel lacrimile lor raman ascunse.
Ceea ce ascunde mania este teama.
Ceea ce imi doresc eu este sa va ajut sa va deschideti catre toate dimensiunile, chiar daca vi se pare ca acestea se opun ideilor pe care le-ati avut pana acum. Cu atat mai mult, caci veti avea astfel ocazia sa va dati seama daca ce ati crezut a fost corect sau nu. Acestea sunt ocazii exceptionale, care va dau prilejul sa va intalniti cu idei contrare celor in care ati crezut pana acum...
Teama este cea care ii tine pe oameni blocati. Ei nu asculta, caci se tem sa asculte. Mania lor nu este altceva decat aceasta teama, dar inversata. Numai un om plin de teama se poate enerva rapid. Daca nu s-ar infuria imediat, poate ca i-ati putea descoperi teama... Mania este doar o masca, cu care incearca sa va sperie. Inainte sa va dati seama cat de speriat este el, mai bine incearca sa va sperie el pe dv. Intelegeti cat de simplu este acest mecanism psihologic? Pur si simplu, el nu doreste sa aflati ca se teme. Cea mai simpla cale este sa va sileasca sa va temeti dv., si atunci el se va simti linistit. Daca dv. va este teama, lui nu-i mai este, caci nu are cum sa-ti fie teama de cineva caruia ii este teama.
Mania lor este un efort de a se amagi pe sine. Ea nu are nimic de-a face cu dv.
Mania nu indica nimic altceva decat teama. Teama si mania sunt cele doua fete ale aceleiasi monede. Ori de cate ori vi se face teama, cea mai sigura cale de a va ascunde este sa va maniati, caci teama v-ar putea expune. Mania creaza imediat in jurul dv. o perdea de fum, care va va ascunde perfect.
Este vorba de aceeasi polaritate eterna - aceea intre masculin si feminin, intre yin si yang, intre solar si lunar - care se manifesta inclusiv la nivelul emotiilor noastre. Mania este masculina, tristetea este feminina. De aceea daca rezonati cu tristetea va fi greu sa va infuriati, dar ar fi bine sa urmariti sa faceti acest lucru. Exploziile interioare nu va vor fi de niciun folos, caci nu veti face altceva decat sa va exploatati in continuare pasivitatea. Este mult mai bine sa o scoateti la lumina, sa o manifestati in exterior. Chiar daca pare o prostie, procedati in acest fel, actionati ca un bufon, dar scoateti-o la lumina.
Daca veti reusi sa oscilati intre tristete si manie, sa le manifestati cu aceeasi usurinta, veti putea inclusiv sa le transcendeti, si atunci veti reusi sa le contempalti cu detasare. Veti deveni astfel observatorul din spatele ecranului care va privi aceste jocuri, dupa care se va putea retrage, in afara lor. Dar mai intai de toate, trebuie sa invatati sa treceti cu usurinta de la una la alta, caci altfel veti fi ori prea trist ori prea manios, balanta se va dezechilibra, unul din talerele ei va deveni prea greu, iar transcendenta va fi imposibil de atins.
Este simplu: atunci cand doua energii polar opuse se afla in egalitate, 50%-50%, este foarte usor sa scapati de amandoua, caci ele se anihileaza reciproc, iar voi nu va aflati in ghearele niciuneia dintre ele. Cand tristetea este egala cu mania, ambele emotii sunt usor de transcens, caci se anihileaza reciproc. Te vei simti liber, si vei putea iesi in afara lor.
Aceasta este una din legile esentiale ale energiilor interioare: egalizati intotdeauna energiile polar opuse, si apoi le veti putea transcende cu usurinta. Este la fel ca in proverbul: "Cand doi se cearta, al treilea castiga".
Nu va ganditi prea mult la acest proces, limitati-va sa il practicati. Faceti din el o practica zilnica.
Indiferent ce se intampla, acceptati ca evenimentul s-a intamplat si priviti-l direct. Nu este suficient sa spui: "Nu reprimati!" Eu as spune mai degraba: "Imprieteniti-va cu aceste emotii!" Va simtiti trist? Imprieteniti-va cu tristetea dv. Simtiti compasiune fata de ea. Tristetea e si ea o fiinta. Acceptati-o, imbratisati-o, stati cu ea, strangeti-va mainile. Fiti prietenos. Indragostiti-va de ea. Tristetea are frumusetea ei! Nu este nimic gresit in a fi trist. In realitate, tristetea va confera profunzime. Rasul este superficial; fericirea vine si pleaca imediat. Tristetea patrunde insa pana in adancul fiintei, pana in maduva spinarii. Niciun alt sentiment nu este la fel de profund ca tristetea.
De aceea, nu fiti ingrijorat. Acceptati-o, iar tristetea va va conduce pana la esenta dv. intima. Daca veti calari pe creasta ei, ea va va conduce in niste locuri din fiinta dv. de care nu ati stiut niciodata nimic. Intunericul este la fel de divin ca lumina. Dumnezeu nu a creat numai zilele, ci si noptile.
Cand nu ai nimic de facut, este simplu sa te simti detasat. Cand ai foarte multe de facut este greu sa nu te atasezi. Numai atunci cand faci totul, dar ramai SIMULTAN detasat, cand te misti in interiorul multimii, dar te simti perfect singur, abia atunci poti spune ca se intampla ceva real.
Daca in singuratate nu va simtiti manios, acest lucru nu este relevant. Cand esti singur este greu sa fii manios, caci mania este o structura relationala. Ai intotdeauna nevoie de cineva pe care sa fii manios. Daca nu esti deja furibund, este greu sa te simti manios in singuratate; mania va exista in interiorul tau, dar nu va gasi o cale de a iesi in afara.
Important este sa nu fii manios cand celalalt este de fata. Nu este deloc dificil sa nu fii atasat de bani, lucruri si case, atunci cand nu le ai. Dar daca ai totul si ramai detasat - un cersetor intr-un palat - atunci poti spune ca ai realizat ceva cu adevarat profund.
Daca te muti in Himalaya si esti detasat, nu poti spune ca reprezinti mai mult decat o nota singulara intr-o melodie. La fel si daca traiesti in mijlocul lumii si esti atasat. Dar daca traiesti in mijlocul lumii, dar te simti ca in Himalaya, atunci poti spune ca reprezinti o intreaga armonie, nu doar o nota muzicala.
Apare atunci un acord muzical, in care se pierd toate sunetele disonante, in care se produce o sinteza a opusilor, o punte intre doua maluri. Vibratia suprema nu poate aparea decat acolo unde viata atinge un maximum de complexitate, nu in lipsa acesteia.
Daca vi se pare ca recunoasteti mania in altii, contemplati-va si veti constata ca ea nu lipseste nici din interiorul vostru. Daca vi se pare ca recunoasteti un ego exagerat in alte persoane, interiorizati-va si veti constata ca adevaratul lui sediu se afla in voi. Tot ceea ce exista in interior se proiecteaza in exterior, asupra celorlalti, la fel ca lumina unui proiector. Cei din jur devin atunci un fel de ecran pe care va proiectati propriul film.
Singura problema legata de tristete, disperare, manie, lipsa de speranta, anxietate, teama, suferinta, este faptul ca doriti sa scapati de ele. Aceasta este singura bariera. Este necesar sa invatati sa traiti impreuna cu ele. Aceasta este singura cale de scapare. Viata nu se poate integra si nu poate creste decat intr-un anumit context, si emotiile reprezinta acest context. Emotiile sunt provocarile vietii. Acceptati-le, caci sunt niste binecuvantari deghizate. Problemele nu apar decat atunci cand doriti sa scapati de ele, sa va descotorositi de ele, caci intotdeauna cand vrei sa scapi de ceva, nu il privesti in fata.
Exista oameni care nu traiesc decat pentru a descoperi probleme. Ei nu va pot accepta asa cum sunteti. Secretul lor profesional este sa va gaseasca ceva in neregula. Ei va ofera idealurile lor, va dau idei, ideologii, va fac sa va simtiti vinovati, nedemni, pacatosi. Asemenea oameni va pot face sa va autocondamnati sa uitati complet de libertate. Mai mult, ei va silesc sa va temeti de libertate, caci va ajuta sa intelegeti cat de rai sunteti, cate greseli faceti... Daca va veti pastra libertatea, veti continua sa faceti aceleasi greseli, asa ca trebuie sa renuntati la ea, sa urmati pe cineva. Este un mecanism important: preotii depind de el, politicienii etc. Ei va spun ce este bine si ce este rau, va ofera anumite idei fixe, in care nu va puteti incadra, astfel incat sa va simtiti vinovati de-a pururi.
Dar eu va spun ca nu exista nimic bun si nimic rau.
Daca sunteti manios, preotul va veni si va va spune: maina nu este ceva bun; este gresit sa fii manios. Ce va ramane atunci de facut? Sa va reprimati mania, sa o calcati in picioare, sa inghititi in sec (literalmente, mania este astfel inghitita), pana cand se interiorizeaza, patrunzand adanc in interiorul dv. Daca va veti inghiti mania, va veti trezi cu un ulcer la stomac, iar mai devreme sau mai tarziu veti face o boala cu mult mai grava. Asa apar o mie si una de probleme, caci mania este o otrava. Dar ce puteti face?
Mania nu este ceva rau. Ea inseamna energie, o energie pura si frumoasa, asa cum este orice energie. Cand simtiti ca apare o stare de manie, fiti constient de ea, si veti ramane surprins. Va fi probabil cea mai mare surpriza din viata dv.: atunci cand devii constient de ea, mania dispare, se transforma, devine energie pura; mania se transforma in compasiune, in iertare, in iubire. Acum nu mai este nevoie sa o reprimati, caci nu va mai exista o otrava care sa actioneze in interiorul fiintei dv. Mai mult, nu mai sunteti manios, deci nu aveti cum sa raniti pe altcineva. Sunteti salvati amandoi, atat dv. cat si persoana care reprezenta obiectul maniei dv. In trecut, unul din voi trebuia sa sufere, ori dv., ori celalalt.
Nu este nevoie ca cineva sa sufere. Tot ce trebuie sa faceti este sa fiti constient, sa fiti in permanenta lucid. Ori de cate ori va aparea mania, ea va fi consumata cu luciditate. Nu poti sa fii constient si manios in acelasi timp, la fel cum nu poti sa fii constient si lacom in acelasi timp, sau constient si gelos. Marele secret este luciditatea.
Incercati sa intelegeti ce se intampla, de unde a aparut mania, care sunt radacinile ei, cum functioneaza ea, cum va copleseste, cum va face sa vedeti rosu in fata ochilor. V-ati infuriat si inainte, dar de data aceasta apare un element nou: intelegerea, si astfel, calitatea maniei se schimba.
Treptat, veti constata ca cu cat intelegeti mai bine mania, cu atat mai rar se manifesta ea in viata dv. Cand o veti intelege perfect, ea va disparea pentru totdeauna. Intelegerea actioneaza precum caldura in cazul apei. Cand caldura atinge un anumit prag (de o suta de grade Celsius), apa dispare (prin evaporare).
Toata lumea afirma ca mania este ceva rau. V-au spus dintotdeauna acest lucru, dar nimeni nu v-a explicat vreodata cum o puteti cunoaste, astfel incat sa va puteti da seama singuri care este adevarul.
De ce se petrec lucrurile astfel? Si ce putem face ca sa le cunoastem in profunzime, ca sa ne formam o parere personala, directa, despre ele? Nimeni nu va va raspunde la aceste intrebari. Tot ce vor face oamenii va fi sa puna etichete pe lucruri: cutare este un lucru rau, cutare este un lucru bun. Aceste etichete sunt cele care creaza iadul si aduc suferinta.
De aceea, daca simtiti ca sunteti un cautator autentic, daca doriti sa aflati care este realitatea, atunci agatati-va de fapte, nu de opinii. Invatati sa cunoasteti direct, nu prin intermediul ideologiei pe care societatea v-a fortat sa o acceptati.
Nu va priviti niciodata prin ochii celorlalti. Aveti si dv. ochi. Si aveti la dispozitie faptele realitatii dv. interioare.
Folositi-va ochii! Asta inseamna contemplare, sa privesti, iar ceea ce vezi cu ochii tai nu poate constitui o problema!
Patrundeti in interiorul fiintei dv., fara prejudecati, fara presupuneri, fara scenarii, si vedeti direct ce este mania. Lasati propriul suflet sa va reveleze ce este mania. Nu faceti presupuneri in legatura cu ea. In ziua in care veti descoperi ce este mania in toata goliciunea ei, in toata hidosenia ei, in focul ei arzator, in veninul ei mortal, veti descoperi cu uimire ca ati scapat de ea. Mania a disparut! Orice energie poate fi tratata in acest fel, indiferent care este ea. Procesul de vindecare este identic, caci boala este aceeasi; numai numele difera.
De ce se enerveaza oamenii pe dv.?
In realitate ei nu se enerveaza pe dv., ci se tem de dv. Pentru a-si ascunde teama, ei isi proiecteaza inainte mania.
Mania serveste intotdeauna la ascunderea fricii. Pentru a scapa de frica lor, oamenii folosesc tot felul de strategii. Exista oameni care rad numai pentru a-si ascunde lacrimile. Rasul lor ii ajuta sa uite... si astfel lacrimile lor raman ascunse.
Ceea ce ascunde mania este teama.
Ceea ce imi doresc eu este sa va ajut sa va deschideti catre toate dimensiunile, chiar daca vi se pare ca acestea se opun ideilor pe care le-ati avut pana acum. Cu atat mai mult, caci veti avea astfel ocazia sa va dati seama daca ce ati crezut a fost corect sau nu. Acestea sunt ocazii exceptionale, care va dau prilejul sa va intalniti cu idei contrare celor in care ati crezut pana acum...
Teama este cea care ii tine pe oameni blocati. Ei nu asculta, caci se tem sa asculte. Mania lor nu este altceva decat aceasta teama, dar inversata. Numai un om plin de teama se poate enerva rapid. Daca nu s-ar infuria imediat, poate ca i-ati putea descoperi teama... Mania este doar o masca, cu care incearca sa va sperie. Inainte sa va dati seama cat de speriat este el, mai bine incearca sa va sperie el pe dv. Intelegeti cat de simplu este acest mecanism psihologic? Pur si simplu, el nu doreste sa aflati ca se teme. Cea mai simpla cale este sa va sileasca sa va temeti dv., si atunci el se va simti linistit. Daca dv. va este teama, lui nu-i mai este, caci nu are cum sa-ti fie teama de cineva caruia ii este teama.
Mania lor este un efort de a se amagi pe sine. Ea nu are nimic de-a face cu dv.
Mania nu indica nimic altceva decat teama. Teama si mania sunt cele doua fete ale aceleiasi monede. Ori de cate ori vi se face teama, cea mai sigura cale de a va ascunde este sa va maniati, caci teama v-ar putea expune. Mania creaza imediat in jurul dv. o perdea de fum, care va va ascunde perfect.
Sunday, August 12, 2007
Pot fi oare contrastele reunite intr-un tot armonios?
Fiecare deintre noi s-a nascut cu un anumit tip de temperament sau o anumita combinatie naturala a acestor tipuri, insa exista si persoane care par sa prezinte trasaturi ale unor temperamente aparent opuse. Este cazul unui flegmatic complet linistit acasa care devine un coleric puternic din prima clipa cum ajunge la serviciu; sau al unui melanolic perfect care are acea tendinta innascuta de a organiza totul, dar al carui mod preferat de a-si petrece timpul liber este sa fie sufletul oricarei petreceri.
Cum este posibil? Se pot combina intr-adevar temperamente opuse?
Desi este adevarat ca multi oameni actioneaza ca si cum personalitatea lor ar fi dominata de doua tipuri temperamentale aflate in opozitie, de cele mai multe ori ei poseda in realitate o astfel de personalitate. In unele cazuri, noi suntem cei care atribuim in mod eronat anumite caracteristici unui anumit tip de temperament. Fara a intelege pe deplin comportamentul specific cat si motivatia care caracterizeaza fiecare tip, ne trezim presupunand ca numai melancolicii sunt organizati (cand, de fapt, si colericii au aceasta trasatura) sau ca numai colericii pot fi lideri foarte puternici (desi si alte tipuri de temperament pot conduce cu succes).
Mai este si faptul ca multi dintre noi au invatat sa actioneze in anumite domenii ale vietii de zi cu zi altfel decat ar dicta-o tendinta noastra naturala. Pe scurt, pentru a ne descoperi adevarata personalitate trebuie sa invatam sa deosebim eul nostru natural de cel dobandit. Atunci cand nu facem aceasta distinctie, ne aflam in situatia de a ne manifesta in limitele unei personalitati care, de fapt, nu ne apartine. Astfel ajungem sa ne punem o masca ce ascunde adevarata noastra personalitate, care ofera o falsa imagine despre noi si care, in ultima instanta, ne stoarce de toata vlaga.
De ce sunt purtate mastile
"Poarta o masca" este o expresie pe care o folosim pentru a descrie comportamentul unei persoane care nu se manifesta in concordanta cu temperamentul sau innascut. Atunci cand nu suntem ceea ce am fost creati sa fim, intreaga noastra existenta este ca o piesa de teatru in care jucam un rol ce nu ne reprezinta. Jucam un rol care nu este real, ceea ce in final ne va epuiza. Dar ce ii face pe oameni sa poarte o asemenea masca?
Evitarea respingerii
Inca de la nastere, instinctele noastre de baza includ frica de a fi respins si nevoia de a fi acceptat.Din acest motiv, daca au avut experienta respingerii sau chiar aceea de a nu fi acceptati de cei pe care ii iubesc, copiii pot ajunge sa isi modifice personalitatea, manifestand trasaturi care nu tin de temperamentul lor innascut. Copiii abuzati, de exemplu, pot incerca sa-si modifice felul de a fi pentru a deveni asa cum observa ei ca le-ar placea celor care ii abuzeaza. Ei gandesc ca, daca sunt mai cuminti, daca zambesc mai des, daca isi fac perfect treburile din casa, atunci nu vor mai avea de suferit.
Dorinta de a fi la nivelul asteptarilor
Atunci cand, in mod constant, se asteapta de la copii sa se poarte intr-un anumit mod, ei chiar ajung sa se ridice la nivelul asteptarilor. Rezultatul este ca parintii care, in mod constient sau inconstient, conditioneaza comportamentul unui copil, ii pot modifica personalitatea. Incercand sa creasca copii care sa se ridice la nivelul asteptarilor si sperantelor lor, parintii le pot schimba copiilor parerea despre cine sunt ei in realitate. Exista cazuri in care parintii au mers atat de departe incat copiii lor au ajuns sa practice meserii care le displac complet, care nu se potrivesc cu tipul lor de temperament innascut, dar care au fost pe placul parintilor lor.
Dorinta de a obtine "copii la indigo"
Acei parinti care nu inteleg rolul pe care natura l-a jucat in existenta copiilor lor incearca de multe ori sa ii faca pe toti copiii sa se poarte la fel. Zicala "copiii trebuie sa se vada, nu sa se auda" se potriveste copiilor cu temperament melancolic si flegmatic, dar va ingradi spontaneitatea sangvinicului care va spune: "Chestia asta nu are niciun haz", iar potentialul de conducere al colericului va protesta: "Eu nu am niciun cuvant de spus?".
Indiferent care este motivul pentru care oamenii poarta o astfel de masca, este important sa-si identifice adevaratul temperament si sa inlature masca ce-l ascunde.
Articol pe acelasi subiect
Cum este posibil? Se pot combina intr-adevar temperamente opuse?
Desi este adevarat ca multi oameni actioneaza ca si cum personalitatea lor ar fi dominata de doua tipuri temperamentale aflate in opozitie, de cele mai multe ori ei poseda in realitate o astfel de personalitate. In unele cazuri, noi suntem cei care atribuim in mod eronat anumite caracteristici unui anumit tip de temperament. Fara a intelege pe deplin comportamentul specific cat si motivatia care caracterizeaza fiecare tip, ne trezim presupunand ca numai melancolicii sunt organizati (cand, de fapt, si colericii au aceasta trasatura) sau ca numai colericii pot fi lideri foarte puternici (desi si alte tipuri de temperament pot conduce cu succes).
Mai este si faptul ca multi dintre noi au invatat sa actioneze in anumite domenii ale vietii de zi cu zi altfel decat ar dicta-o tendinta noastra naturala. Pe scurt, pentru a ne descoperi adevarata personalitate trebuie sa invatam sa deosebim eul nostru natural de cel dobandit. Atunci cand nu facem aceasta distinctie, ne aflam in situatia de a ne manifesta in limitele unei personalitati care, de fapt, nu ne apartine. Astfel ajungem sa ne punem o masca ce ascunde adevarata noastra personalitate, care ofera o falsa imagine despre noi si care, in ultima instanta, ne stoarce de toata vlaga.
De ce sunt purtate mastile
"Poarta o masca" este o expresie pe care o folosim pentru a descrie comportamentul unei persoane care nu se manifesta in concordanta cu temperamentul sau innascut. Atunci cand nu suntem ceea ce am fost creati sa fim, intreaga noastra existenta este ca o piesa de teatru in care jucam un rol ce nu ne reprezinta. Jucam un rol care nu este real, ceea ce in final ne va epuiza. Dar ce ii face pe oameni sa poarte o asemenea masca?
Evitarea respingerii
Inca de la nastere, instinctele noastre de baza includ frica de a fi respins si nevoia de a fi acceptat.Din acest motiv, daca au avut experienta respingerii sau chiar aceea de a nu fi acceptati de cei pe care ii iubesc, copiii pot ajunge sa isi modifice personalitatea, manifestand trasaturi care nu tin de temperamentul lor innascut. Copiii abuzati, de exemplu, pot incerca sa-si modifice felul de a fi pentru a deveni asa cum observa ei ca le-ar placea celor care ii abuzeaza. Ei gandesc ca, daca sunt mai cuminti, daca zambesc mai des, daca isi fac perfect treburile din casa, atunci nu vor mai avea de suferit.
Dorinta de a fi la nivelul asteptarilor
Atunci cand, in mod constant, se asteapta de la copii sa se poarte intr-un anumit mod, ei chiar ajung sa se ridice la nivelul asteptarilor. Rezultatul este ca parintii care, in mod constient sau inconstient, conditioneaza comportamentul unui copil, ii pot modifica personalitatea. Incercand sa creasca copii care sa se ridice la nivelul asteptarilor si sperantelor lor, parintii le pot schimba copiilor parerea despre cine sunt ei in realitate. Exista cazuri in care parintii au mers atat de departe incat copiii lor au ajuns sa practice meserii care le displac complet, care nu se potrivesc cu tipul lor de temperament innascut, dar care au fost pe placul parintilor lor.
Dorinta de a obtine "copii la indigo"
Acei parinti care nu inteleg rolul pe care natura l-a jucat in existenta copiilor lor incearca de multe ori sa ii faca pe toti copiii sa se poarte la fel. Zicala "copiii trebuie sa se vada, nu sa se auda" se potriveste copiilor cu temperament melancolic si flegmatic, dar va ingradi spontaneitatea sangvinicului care va spune: "Chestia asta nu are niciun haz", iar potentialul de conducere al colericului va protesta: "Eu nu am niciun cuvant de spus?".
Indiferent care este motivul pentru care oamenii poarta o astfel de masca, este important sa-si identifice adevaratul temperament si sa inlature masca ce-l ascunde.
Articol pe acelasi subiect
Friday, August 10, 2007
Combinatii temperamentale
Tabelul de mai jos rezuma trasaturile esentiale ale fiecarui tip de temperament:
Fiecare persoana se naste cu o predispozitie spre unul (sau mai multe) din cele patru tipuri de temperament. Majoritatea dintre noi prezinta o combinatie a doua tipuri de temperament. In unele cazuri, aceste doua tipuri sunt in echilibru, dar de cele mai multe ori unul din aceste tipuri este predominant.
Analizand tabelul de mai sus se observa patru combinatii naturale. Cele doua cadrane din partea de sus a tabelului - sangvinicul si colericul - se combina in mod natural deoarece ambii sunt extrovertiti, optimisti si sinceri. Persoana care prezinta aceasta combinatie va fi o persoana agitata care se simte stimulata de prezenta celor din jur. Copiii cu o combinatie temperamentala intre sangvinic si coleric sunt fermecatori si vorbesc in timp ce-si fac treaba sau cand, in multe cazuri, ii pun pe altii sa o faca pentru ei.
Temperamentele melancolic si flegmatic, realizeaza si ele o combinatie naturala deoarece ambele sunt introvertite, pesimiste si vorbesc pe un ton linistit. O combinatie temperamentala intre melancolic si flegmatic va aduce mai putina agitatie si prezenta altor persoane va conduce la epuizare. A avea de a face cu alte persoane este epuizant pentru combinatia temperamentala melancolic-flegmatic. Ca si parte buna, ei fac totul perfect si la timp si pot fi persoane placute care evita conflictele. Sunt insa situatii cand firea lor prea tipicara ii va duce la depresie si ii va lipsi de energia necesara pentru a mai realiza ceva.
Deoarece au atatea trasaturi in comun, combinatiile intre sangvinic si coleric sau melancolic si flegmatic au de obicei ca rezultat o persoana echilibrata. In antiteza cu aceste combinatii, cele de tipul coleric si cel melancolic pe de o parte si intre cel sangvinic si cel flegmatic pe de alta parte reunesc optimismul cu pesimismul, agitatia cu pasivitatea si sociabilitatea cu deplina rezerva. Rezultatul este tendinta ca unul din cele doua tipuri sa fie predominant. Persoanele care prezinta una din aceste combinatii oscileaza intre un tip de personalitate si celalalt, in functie de situatie.
Tipurile de temperament din partea dreapta a tabelului - coleric si melancolic - produc, prin combinatie, o persoana cu totul orientata spre realizarea de scopuri, persona care va excela in a realiza tot ce isi propune, facand totul repede si incercand ca rezultatul sa fie perfect. Poate insa sa devina prea autoritara si manipulativa atunci cand este descurajata de faptul ca nimeni nu-si face treaba la timp si cum trebuie.
Si sangvinic-flegmatic din partea stanga a tabelului reprezinta o combinatie naturala, rezultatul fiind o persoana interesata de relatiile cu cei din jur. Aceasta combinatie da nastere prietenului preferat al tuturor celor din jur: un sangvinic amuzant cu o fire de flegmatic placut si relaxat. O persoana cu o combinatie temperamentala sangvinic-flegmatic este o persoana adorabila, cu un puternic simt al umorului, este permanent relaxata si gata sa te accepte asa cum esti. Din pacate cei cu aceasta combinatie temperamentala, peot avea tendinta de a deveni indisciplinati, chiar sarcastici si fara disponibilitatea de a face ceva. Isi uita cu usurinta responsabilitatile, insa reusesc intotdeauna sa-i incante pe altii intr-atat incat sa faca treaba in locul lor.
Articol pe acelasi subiect
Fiecare persoana se naste cu o predispozitie spre unul (sau mai multe) din cele patru tipuri de temperament. Majoritatea dintre noi prezinta o combinatie a doua tipuri de temperament. In unele cazuri, aceste doua tipuri sunt in echilibru, dar de cele mai multe ori unul din aceste tipuri este predominant.
Analizand tabelul de mai sus se observa patru combinatii naturale. Cele doua cadrane din partea de sus a tabelului - sangvinicul si colericul - se combina in mod natural deoarece ambii sunt extrovertiti, optimisti si sinceri. Persoana care prezinta aceasta combinatie va fi o persoana agitata care se simte stimulata de prezenta celor din jur. Copiii cu o combinatie temperamentala intre sangvinic si coleric sunt fermecatori si vorbesc in timp ce-si fac treaba sau cand, in multe cazuri, ii pun pe altii sa o faca pentru ei.
Temperamentele melancolic si flegmatic, realizeaza si ele o combinatie naturala deoarece ambele sunt introvertite, pesimiste si vorbesc pe un ton linistit. O combinatie temperamentala intre melancolic si flegmatic va aduce mai putina agitatie si prezenta altor persoane va conduce la epuizare. A avea de a face cu alte persoane este epuizant pentru combinatia temperamentala melancolic-flegmatic. Ca si parte buna, ei fac totul perfect si la timp si pot fi persoane placute care evita conflictele. Sunt insa situatii cand firea lor prea tipicara ii va duce la depresie si ii va lipsi de energia necesara pentru a mai realiza ceva.
Deoarece au atatea trasaturi in comun, combinatiile intre sangvinic si coleric sau melancolic si flegmatic au de obicei ca rezultat o persoana echilibrata. In antiteza cu aceste combinatii, cele de tipul coleric si cel melancolic pe de o parte si intre cel sangvinic si cel flegmatic pe de alta parte reunesc optimismul cu pesimismul, agitatia cu pasivitatea si sociabilitatea cu deplina rezerva. Rezultatul este tendinta ca unul din cele doua tipuri sa fie predominant. Persoanele care prezinta una din aceste combinatii oscileaza intre un tip de personalitate si celalalt, in functie de situatie.
Tipurile de temperament din partea dreapta a tabelului - coleric si melancolic - produc, prin combinatie, o persoana cu totul orientata spre realizarea de scopuri, persona care va excela in a realiza tot ce isi propune, facand totul repede si incercand ca rezultatul sa fie perfect. Poate insa sa devina prea autoritara si manipulativa atunci cand este descurajata de faptul ca nimeni nu-si face treaba la timp si cum trebuie.
Si sangvinic-flegmatic din partea stanga a tabelului reprezinta o combinatie naturala, rezultatul fiind o persoana interesata de relatiile cu cei din jur. Aceasta combinatie da nastere prietenului preferat al tuturor celor din jur: un sangvinic amuzant cu o fire de flegmatic placut si relaxat. O persoana cu o combinatie temperamentala sangvinic-flegmatic este o persoana adorabila, cu un puternic simt al umorului, este permanent relaxata si gata sa te accepte asa cum esti. Din pacate cei cu aceasta combinatie temperamentala, peot avea tendinta de a deveni indisciplinati, chiar sarcastici si fara disponibilitatea de a face ceva. Isi uita cu usurinta responsabilitatile, insa reusesc intotdeauna sa-i incante pe altii intr-atat incat sa faca treaba in locul lor.
Articol pe acelasi subiect
Thursday, August 9, 2007
Nascut pentru a fi unic
Studiile au demonstrat ca fiecare copil are inca de la nastere un anumit tip de temperament care determina modul in care el va interactiona cu lumea din jurul sau. Este adevarat ca mediul de joaca are un rol important in modul in care aceasta personalitate se manifesta, insa existenta sa inca de la nastere este un fapt incontestabil.
Omul vine pe lume programat sa raspunda la provocarile vietii cu timiditate, agresivitate, pofta de viata, deprimare, debit verbal, dorinta de a controla situatia si multe alte asemenea trasaturi. Constitutia biologica a fiecarui individ este complexa, insa genele ne influenteaza in mod clar reactiile. Fiecare persoana reactioneaza la situatii similare in maniere surprinzator de asemanatoare sau de diferite, in functie de trasaturile innascute care ii definesc personalitatea.
Din moment ce nu putem alege, ceea ce ne ramane de facut este sa identificam si sa lucram cu tipul de temperament care ne-a fost dat. Inainte de a urma pilda Scripturii de "a-l invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze", este nevoie sa ajungem sa intelegem si sa respectam personalitatea fiecaruia in parte. Pentru acest lucru trebuie sa intelegem cele partu tipuri de temperament care se regasesc la baza personalitatii tuturor oamenilor, fie ei adulti sau copii.
Personalitatea populara
Temperament dominant SANGVINIC
Sangvinicii populari sunt persoane pline de energie, sociabile si pline de distractie. Ei sunt cei care au pe masini afise de genul: "Noi cand ne mai distram?".
Sangvinicii cauta atentia, afectiunea, aprobarea si acceptul celor din jurul lor. Aceste persoane tumultuoase aduc dramatism si culoare in aproape orice situatie; ei iubesc sa fie in centrul atentiei si sa ii stimuleze pe altii. Ei sunt cei care initiaza conversatii si se pot imprieteni imediat cu toate persoanele din grup. Sangvinicii sunt de obicei optimisti si aproape intotdeauna fermecatori. Dar ei pot fi si dezorganizati, emotivi si hipersensibili cu privire la ce cred altii despre ei.
Sangvinicului i s-ar potrivi descrieri de tipul: "Vorbeste tot timpul" sau "Pentru el nimeni nu este strain". Aceasta persoana ar putea fi descrisa drept "cea care vorbeste".
Personalitatea puternica
Temperament dominant COLERIC
Colericii puternici sunt cei care sunt prin definitie orientati spre atingerea scopurilor, care traiesc pentru reusite si care se organizeaza cu usurinta. Moto-ul lor ar putea fi foarte bine sloganul companiei Nike: "Pur si simplu fa-o!".
Colericii cauta loialitatea si aprecierea celorlalti. Ei fac tot posibilul sa detina controlul si asteapta sa fie apreciati pentru realizarile lor. Le plac provocarile si accepta imediat sarcini dificile. Auto-disciplina si capacitatea lor de a se concentra ii fac sa fie liberi si puternici. Energia si hotararea lor ii pot duce insa la o obsesie pentru munca, ii pot face sa fie dogmatici, incapatanati si sa para insensibili fata de sentimentele celor din jur.
Despre un coleric se poate spune: "Iese intr-adevar in evidenta" sau "Daca vrei sa fie facut ceva, atunci spune-i lui". Acestei persoane i s-ar potrivi apelativul de "cel care face".
Personalitatea perfecta
Temperamentul dominant MELANCOLIC
Melancolicul perfect este mai tacut, mai profund si mai serios decat celelalte tipuri. Melancolicii cauta sa obtina perfectiunea in tot ceea ce este important pentru ei. Moto-ul lor ar putea fi: "Daca un lucru merita facut, atunci merita facut cum trebuie!". Perfectiunea fiind scopul lor, ei sunt deseori dezamagiti si chiar deprimati atunci cand rezultatele obtinute sunt mai putin decat perfecte.
Melancolicii au nevoie de intelegerea si sprijinul celorlalti. Ei au nevoie de asemenea de spatiu si liniste pentru a se gandi inainte de a vorbi sau actiona. Ei sunt persoane care se concentreaza pe sarcinile pe care le au de indeplinit, fiind atenti si organizati. Ei sunt acei perfectionisti care se regasesc in ideea de ordine, pe ei putandu-se conta pentru indeplinirea unei sarcini la timp. Acest perfectionism ii poate face insa prea critici sau prea pesimisti, ajungand sa se innebuneasca pe ei insisi prin incercarile lor ca totul sa se ridice la cele mai inalte standarde.
Cand se vorbeste despre un melancolic, cu siguranta se va spune: "Este o persoana atat de serioasa!" sau "Este un perfectionist". Acestei persoane i se potriveste apelativul de "ganditor".
Personalitatea linistita
Temperament dominant FLEGMATIC
Flegmaticii linistiti sunt peroane echilibrate si multumite. Ei nu simt deloc nevoia sa schimbe lumea sau sa rastoarne starea de lucruri existenta. Cu adevarat conservatori, ei privesc lumea din perspectiva conservarii propriei lor energii. Moto-ul lor ar putea fi: "De ce sa stau in picioare cand pot sa stau pe scaun? De ce sa stau pe scaun cand as putea sa ma intind?". Persoanelor mai energice, flegmaticii le par mult prea inceti. Cauza nu este faptul ca ei ar pute fi mai putin inteligenti decat altii, ci tocmai faptul ca sunt mult mai inteligenti. In loc sa se agite si sa se ingrijoreze, ei stau si privesc, hotarati "sa nu faca prea mult caz pentru lucruri minore".
Flegmaticilor nu le place sa riste, nu le plac provocarile sau surprizele si au nevoie de timp pentru a se adapta la schimbare. Cu toate ca evita situatiile prea stresante, ei lucreaza bine sub presiune. Lipsa de disciplina si de motivare ii face ca, in absenta unui lider puternic, sa lancezeasca prea mult.
Flegmaticii sunt rezervati, insa apreciaza compania altor persoane. Desi nu simt nevoia sa vorbeasca la fel de mult ca si sangvinicii, ei au o istetime innascuta si par sa spuna vorba potrivita la momentul potrivit. Sunt oameni echilibrati si stabili si, deoarece sunt ei insisi orientati spre ideea de siguranta si pentru familiile lor. Ei cauta linistea si armonia si tind sa actioneze mai mult ca si negociatori decat ca si luptatori. Ei sunt acei indivizi loiali care se fac respectati si apreciati pentru grija pe care o poarta celor din familie si pentru ajutorul pe care il dau persoanelor care au nevoie de ei.
Vorbind despre un flegmatic, lumea va spune: "Este asa de scumpa" sau "Este un tip asa simpatic". Aceasta persoana ar putea fi descrisa ca si "observatorul".
Articol pe acelasi subiect
Omul vine pe lume programat sa raspunda la provocarile vietii cu timiditate, agresivitate, pofta de viata, deprimare, debit verbal, dorinta de a controla situatia si multe alte asemenea trasaturi. Constitutia biologica a fiecarui individ este complexa, insa genele ne influenteaza in mod clar reactiile. Fiecare persoana reactioneaza la situatii similare in maniere surprinzator de asemanatoare sau de diferite, in functie de trasaturile innascute care ii definesc personalitatea.
Din moment ce nu putem alege, ceea ce ne ramane de facut este sa identificam si sa lucram cu tipul de temperament care ne-a fost dat. Inainte de a urma pilda Scripturii de "a-l invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze", este nevoie sa ajungem sa intelegem si sa respectam personalitatea fiecaruia in parte. Pentru acest lucru trebuie sa intelegem cele partu tipuri de temperament care se regasesc la baza personalitatii tuturor oamenilor, fie ei adulti sau copii.
Personalitatea populara
Temperament dominant SANGVINIC
Sangvinicii populari sunt persoane pline de energie, sociabile si pline de distractie. Ei sunt cei care au pe masini afise de genul: "Noi cand ne mai distram?".
Sangvinicii cauta atentia, afectiunea, aprobarea si acceptul celor din jurul lor. Aceste persoane tumultuoase aduc dramatism si culoare in aproape orice situatie; ei iubesc sa fie in centrul atentiei si sa ii stimuleze pe altii. Ei sunt cei care initiaza conversatii si se pot imprieteni imediat cu toate persoanele din grup. Sangvinicii sunt de obicei optimisti si aproape intotdeauna fermecatori. Dar ei pot fi si dezorganizati, emotivi si hipersensibili cu privire la ce cred altii despre ei.
Sangvinicului i s-ar potrivi descrieri de tipul: "Vorbeste tot timpul" sau "Pentru el nimeni nu este strain". Aceasta persoana ar putea fi descrisa drept "cea care vorbeste".
Personalitatea puternica
Temperament dominant COLERIC
Colericii puternici sunt cei care sunt prin definitie orientati spre atingerea scopurilor, care traiesc pentru reusite si care se organizeaza cu usurinta. Moto-ul lor ar putea fi foarte bine sloganul companiei Nike: "Pur si simplu fa-o!".
Colericii cauta loialitatea si aprecierea celorlalti. Ei fac tot posibilul sa detina controlul si asteapta sa fie apreciati pentru realizarile lor. Le plac provocarile si accepta imediat sarcini dificile. Auto-disciplina si capacitatea lor de a se concentra ii fac sa fie liberi si puternici. Energia si hotararea lor ii pot duce insa la o obsesie pentru munca, ii pot face sa fie dogmatici, incapatanati si sa para insensibili fata de sentimentele celor din jur.
Despre un coleric se poate spune: "Iese intr-adevar in evidenta" sau "Daca vrei sa fie facut ceva, atunci spune-i lui". Acestei persoane i s-ar potrivi apelativul de "cel care face".
Personalitatea perfecta
Temperamentul dominant MELANCOLIC
Melancolicul perfect este mai tacut, mai profund si mai serios decat celelalte tipuri. Melancolicii cauta sa obtina perfectiunea in tot ceea ce este important pentru ei. Moto-ul lor ar putea fi: "Daca un lucru merita facut, atunci merita facut cum trebuie!". Perfectiunea fiind scopul lor, ei sunt deseori dezamagiti si chiar deprimati atunci cand rezultatele obtinute sunt mai putin decat perfecte.
Melancolicii au nevoie de intelegerea si sprijinul celorlalti. Ei au nevoie de asemenea de spatiu si liniste pentru a se gandi inainte de a vorbi sau actiona. Ei sunt persoane care se concentreaza pe sarcinile pe care le au de indeplinit, fiind atenti si organizati. Ei sunt acei perfectionisti care se regasesc in ideea de ordine, pe ei putandu-se conta pentru indeplinirea unei sarcini la timp. Acest perfectionism ii poate face insa prea critici sau prea pesimisti, ajungand sa se innebuneasca pe ei insisi prin incercarile lor ca totul sa se ridice la cele mai inalte standarde.
Cand se vorbeste despre un melancolic, cu siguranta se va spune: "Este o persoana atat de serioasa!" sau "Este un perfectionist". Acestei persoane i se potriveste apelativul de "ganditor".
Personalitatea linistita
Temperament dominant FLEGMATIC
Flegmaticii linistiti sunt peroane echilibrate si multumite. Ei nu simt deloc nevoia sa schimbe lumea sau sa rastoarne starea de lucruri existenta. Cu adevarat conservatori, ei privesc lumea din perspectiva conservarii propriei lor energii. Moto-ul lor ar putea fi: "De ce sa stau in picioare cand pot sa stau pe scaun? De ce sa stau pe scaun cand as putea sa ma intind?". Persoanelor mai energice, flegmaticii le par mult prea inceti. Cauza nu este faptul ca ei ar pute fi mai putin inteligenti decat altii, ci tocmai faptul ca sunt mult mai inteligenti. In loc sa se agite si sa se ingrijoreze, ei stau si privesc, hotarati "sa nu faca prea mult caz pentru lucruri minore".
Flegmaticilor nu le place sa riste, nu le plac provocarile sau surprizele si au nevoie de timp pentru a se adapta la schimbare. Cu toate ca evita situatiile prea stresante, ei lucreaza bine sub presiune. Lipsa de disciplina si de motivare ii face ca, in absenta unui lider puternic, sa lancezeasca prea mult.
Flegmaticii sunt rezervati, insa apreciaza compania altor persoane. Desi nu simt nevoia sa vorbeasca la fel de mult ca si sangvinicii, ei au o istetime innascuta si par sa spuna vorba potrivita la momentul potrivit. Sunt oameni echilibrati si stabili si, deoarece sunt ei insisi orientati spre ideea de siguranta si pentru familiile lor. Ei cauta linistea si armonia si tind sa actioneze mai mult ca si negociatori decat ca si luptatori. Ei sunt acei indivizi loiali care se fac respectati si apreciati pentru grija pe care o poarta celor din familie si pentru ajutorul pe care il dau persoanelor care au nevoie de ei.
Vorbind despre un flegmatic, lumea va spune: "Este asa de scumpa" sau "Este un tip asa simpatic". Aceasta persoana ar putea fi descrisa ca si "observatorul".
Articol pe acelasi subiect
Subscribe to:
Posts (Atom)
