Monday, February 4, 2008

Sa fim din ce in ce mai multi cei care nu mai traim la intamplare!

De 2000 de ani incoace, noi, romanii nu ne-am propus sa ajungem undeva. Am dorit sa ramanem linistiti pe loc, numai ca nu am putut face acest lucru si a trebuit sa ne aparam continuu de cei care avand harti au dorit sa ajunga aici sau sa treaca pe aici.

A avea o harta in viata este un lucru de o mare substanta. A sti in fiecare clipa unde te afli si in ce directie mergi, reprezinta a sti ce vrei sa faci cu viata ta. Inseamna a avea o strategie de viata.

Consider ca prea mult timp cei care au stiut ca fiecare om isi poate defini si crea propriul lui drum in viata au beneficiat de aceasta cunoastere, in defavoarea tuturor celorlalti.

In tara noastra este greu sa-i motivezi pe oameni sa-si stabileasca o strategie de viata, scopuri si obiective clare, atata timp cat de mici am invatat ca poporul nostru este un popor ospitalier, adica ii primeste bine pe cei care au un drum. Mai intai este nevoie sa aflam cu totii ca aceasta credinta limitativa, bine inradacinata in structura noastra genetica, este o credinta eronata. Al doilea pas ar fi acela de a sti ca fiecare om are posibilitatea de a-si crea propriul drum, propria viata, propriul destin. Al treilea pas ar fi ca fiecare dintre noi sa se intoarca imaginar la anii copilariei dar si spre propria lui fiinta pentru a afla ce anume i-ar da viata, care ar fi acel lucru care daca l-ar face ar simti ca revine la viata, ar simti ca ar trai cu adevarat. Abia urmatorul pas ar fi acela de a-si stabili propria lui strategie de viata, adica propria lui harta.

Este mult mai logic si natural sa incepem prin a ne stabili obiective la nivel personal si a ne concepe o strategie personala de viata, iar acest lucru sa se extinda la nivelul organizatiilor si apoi la nivel national decat sa asteptam ca lucrurile sa se deruleze in sens invers, adica sa porneasca de la nivel national, la nivelul organizatiilor si apoi la nivel personal.

Ce inseamna a avea o strategie de viata? In primul rand ai nevoie sa-ti doresti foarte mult sa nu mai traiesti la intamplare. Apoi inseamna sa-ti gasesti acele obiective pe termen lung, obiective inalte, teluri marete pentru care sa simti ca merita sa traiesti, dar pentru care merita sa-ti dai si viata. Acele obiective care sunt pentru tine la fel de importante si miraculoase ca viata insasi. Mai inseamna a-ti concentra energia pe scopuri exacte, a renunta la a vedea doar peste cateva saptamani, a-ti intinde imaginatia, a-ti forma o gandire strategica, o gandire focalizata pe scopuri, a-ti schimba gandurile, cuvintele si ideile in conformitate cu obiectivele pe care le ai.

De aici urmeaza actiunea efectiva si depasirea permanenta a barierelor interioare. Inseamna o mare provocare pentru viata ta, dar inseamna a trai plenar.


Este foarte inspirant apelul lui Cosmin Alexandru, presedintele Asociatiei Erudio, de a fi din ce in ce mai multi cei care nu mai traim la intamplare. Iti recomand sa asculti discursul sau de la conferinta lui Michael Porter, Strategy and Leadership, 30 noiembrie 2007.