Ce inseamna sa fii cu adevarat liber

Toata lumea vorbeste despre libertate. In toata lumea, diferiti oameni, diferite rase, diferite tari se lupta pentru libertate. Dar ce este libertatea? In America se vorbeste depre viata intr-o tara libera. Dar suntem noi cu adevarat liberi? Suntem noi liberi sa ne manifestam cu adevarat personalitatea? Raspunsul este nu, nu suntem liberi. Adevarata libertate este legata de spiritul uman - este libertatea de a fi cu adevarat.

Cine ne opreste sa fim liberi? Noi condamnam guvernul, vremea, parintii, religia, il condamnam pe Dumnezeu. Dar cine ne opreste sa fim liberi? Noi suntem singurii care ne opunem acestei libertati. Ce inseamna sa fii cu adevarat liber? Uneori ne casatorim si spunem ca ne-am pierdut libertatea, apoi divortam si tot nu suntem liberi. Ce ne opreste? De ce nu putem fi noi insine?

Orice om are amintiri indepartate despre o perioada cand eram liberi si iubeam aceasta libertate, dar noi am uitat ce inseamna cu adevarat libertatea.

Daca privim un copil de doi sau trei ani, vom constata ca suntem in fata unei fiinte umane cu adevarat libere. De ce este un copil atat de viu? Deoarece el face exact ceea ce doreste sa faca. El este complet salbatic. La fel ca o floare, un copac sau un animal, care nu a fost inca domesticit, este perfect natural! Si daca observam copiii care au doi ani, descoperim ca au un zambet larg pe fata si se distreaza. Ei exploreaza lumea. Lor nu le este frica sa se joace. Le este frica doar atunci cand se ranesc, cand le este foame, cand unele din nevoile lor nu sunt implinite, dar nu le este teama de trecut si nici nu le pasa de viitor; ei traiesc doar clipa prezenta.

Copiilor mici nu le este teama sa exprime ceea ce simt. Ei sunt atat de plini de iubire incat daca percep dragostea, se topesc in ea. Lor nu le este deloc teama sa iubeasca. Aceasta este, de fapt, descrierea unei fiinte umane normale.

Dar ce se petrece cu omul care a devenit adult? De ce este atat de diferit? De ce nu mai este natural? Daca privim lucrurile din perspectiva Victimei, am putea spune ca ni s-a intamplat ceva foarte trist, dar daca le privim din perspectiva Luptatorului, putem spune ca tot ceea ce ni s-a intamplat este normal. Ceea ce ni s-a intamplat este faptul ca am descoperit Cartea Legii, pe Marele Judecator si Victima care ne guverneaza viata. Noi nu mai suntem liberi deoarece Judecatorul, Victima si sistemul de convingeri nu ne permit sa ne manifestam asa cum suntem cu adevarat, sa fim noi insine. Dupa ce mintile noastre au fost indoctrinate cu toate aceste aberatii, noi nu mai suntem fericiti.

Acest lant se transmite de la o generatie la alta, fiind perfect normal in societatea umana. Nu trebuie sa ne acuzam parintii pentru ca ne-au invatat sa fim ca ei. Ce puteau sa ne invete daca ei nu stiau decat acest lucru? Ei au facut tot ceea ce au putut mai bine, iar daca au avut uneori un comportament abuziv, acesta s-a datorat educatiei lor, temerilor lor, propriilor lor convingeri. Ei nu au avut niciun control asupra indoctrinarii exterioare pe care au primit-o, astfel incat ei nu ar fi putut sa se comporte diferit.

Ce anume a facut sa dispara starea noastra naturala? Ceea ce noi numim responsabilitati. Judecatorul spune: "Hei, ce faci? Ai niste responsabilitati, ai multe lucruri de facut, trebuie sa muncesti, trebuie sa mergi la scoala, trebuie sa castigi bani pentru ca sa traiesti". Toate aceste responsabilitati ne trec prin minte. Fata noastra se schimba atunci instantaneu si devine serioasa.

Libertatea pe care o cautam este libertatea de a fi noi insine, de a ne exprima liber. Dar daca ne uitam la vietile noastre, vom vedea ca in majoritatea timpului actionam doar pentru a le fi pe plac altora, pentru a fi acceptati de ceilalti, in loc sa ne traim viata si sa ne facem pe plac noua insine. Dupa cum putem vedea in toate societatile din lume, dintr-o mie de oameni, 999 sunt complet "civilizati".

Cel mai rau este ca marea majoritate a oamenilor nu sunt constienti de faptul ca nu sunt liberi. Exista inlauntrul fiecarui om ceva care ii sopteste ca nu este liber, dar el nu intelege despre ce este vorba si de ce nu este liber.

Drama majoritatii oamenilor este ca ei isi traiesc vietile si nu descopera niciodata ca Judecatorul si Victima le conduc mintea, si de aceea nu au nicio sansa de a fi liberi. Primul pas catre propria libertate este luciditatea. Pentru a rezolva o problema, este necesar sa o constientizam mai intai.

Constientizarea este intotdeauna primul pas deoarece daca nu esti constient, atunci nu poti transforma nimic. Daca nu esti constient ca mintea ta este plina de rani si de emotii otravite, nu poti incepe sa cureti si sa vindeci ranile si vei continua sa suferi.

Nu avem niciun motiv pentru a suferi. Daca am fi constienti, ne-am putea revolta si am putea spne: "Gata!". Putem incepe oricand sa cautam o modalitate prin care sa ne vindecam si sa ne transformam visul personal.

De aceea, este important sa devenim stapanul propriului nostru vis; asa se explica de ce toltecii au devenit maestri ai viselor. Viata ta este manifestarea visului tau; este o opera de arta. Daca nu-ti mai place visul, poti sa-ti schimbi viata oricand. Maestrii visului fac din viata o capodopera; ei controleaza visul facand alegeri constiente. Orice alegere are consecinte, si un maestru al visului este constient de consecinte.

A fi toltec este un mod de viata. Este modul de viata in care nu exista conducatori si supusi, in care fiecare isi are propriul adevar si isi traieste propria realitate. Un toltec devine intelept, devine natural si devine liber din nou.

Una din functiile creierului nostru este aceea de a transforma energia materiala in energie emotionala. Creierul nostru este o uzina de emotii. Libertatea pe care o cautam inseamna sa ne folosim mintea si corpul pentru a ne trai propria viata, nu sa traim viata unui sistem de convingeri.

Exista trei modalitati de a deveni liberi:

-Prima este aceea de a deveni constienti de cine suntem cu adevarat, cu toate posibilitatile aferente. Este necesar sa facem un inventar al tuturor convingerilor si limitarilor noastre, al tuturor legamintelor pe care le-am facut candva, si prin acest proces putem incepe transformarea noastra. Orice om poate atinge maiestria transformarii prin inlocuirea legamintelor bazate pe frica, ce produc suferinta, si asta doar prin reprogramarea mintii. Una din caile de atingere a acestei maiestii consta in explorarea si adoptarea unor convingeri alternative, cum ar fi spre exemplu Cele Patru Legaminte.

-A doua modalitate este aceea de a ne controla emotiile, astfel incat sa nu mai generam emotii care sunt starnite de frica. Daca ne-am contempla mintea si am observa ca este bolnava, am putea descoperi ca exista un tratament. Suferinta nu este necesara. Mai intai, este necesar sa ne deschidem ranile emotionale prin intermediul adevarului (adevarul este ca un bisturiu), dupa care vom putea scoate otrava si ne vom putea vindeca ranile complet. Cum putem face acest lucru? Simplu: trebuie sa-i iertam pe cei care au gresit fata de noi, nu neaparat pentru ca merita sa fie iertati, ci pentru ca noi ne iubim pe noi insine atat de mult incat nu dorim sa mai platim pentru nedreptatea comisa de altii. Iubirea este singura modalitate de vindecare.
Necazul este ca cei mai multi oameni isi pierd controlul emotiilor. Emotiile sunt cele care controleaza comportamentul uman, nu omul este cel care controleaza emotiile. Atunci cand ne pierdem controlul, noi spunem lucruri pe care nu am fi dorit sa le spunem si facem lucruri pe care nu am fi dorit sa le facem. De aceea este atat de important sa devenim impecabili in gandire si in vorbire, transformandu-ne astfel intr-un luptator spiritual. Noi trebuie sa invatam sa ne controlam emotiile astfel incat sa avem suficienta putere personala pentru a ne transforma legamintele bazate pe frica, pentru a scapa din iad si a ne crea raiul nostru personal.

-O a treia solutie este asa-numita initiere prin moarte, pe care o regasim in numeroase traditii si scoli ezoterice din lume. Este vorba de o moarte simbolica, dar pentru aceasta este necesar un mare curaj si sa fim foarte puternici.

Poate ca nu putem scapa de destinul de a fi oameni, dar avem la dispozitie totusi doua optiuni: de a ne bucura de destinul nostru sau de a suferi din cauza lui. A suferi, sau a iubi si a fi fericiti.

Cele patru legaminte

"Fiti impecabili in tot ceea ce spuneti!"
Nu rostiti decat adevarul. Nu afirmati decat ceea ce ganditi cu adevarat. Nu folositi cuvintele pentru a jigni sau pentru a barfi, lucru valabil inclusiv pentru voi. Aplicati puterea cuvantului in sensul adevarului si al iubirii.

"Nu luati nimic personal!"
Nimic din ceea ce fac altii nu are vreo legatura cu voi. Tot ce afirma si tot ce fac ei este proiectia propriei lor realitati, a propriului lor vis. Daca deveniti imuni la opiniile si la actiunile celor din jur, nu veti mai fi victimele unei suferinte inutile.

"Nu faceti presupuneri inutile!"
Cautati in voi curajul de a pune intrebari si de a exprima ceea ce doriti cu adevarat. Comunicati cu cei din jur cat mai clar cu putinta, evitand astfel neintelegerile, tristetea si dramele inutile. Acest legamant este suficient pentru a va transforma radical viata.

"Faceti intotdeauna tot ce va sta in putere!"
Nu uitati insa ca eficienta noastra maxima se schimba de la o clipa la alta, la fel cum starea organismului difera atunci cand acesta este sanatos de momentul cand este bolnav. Indiferent de circumstante, faceti tot ce va sta in puteri. Veti evita astfel autojudecarea, criticile si regretele inutile.

Arta Pacii

Fiecare zi din viata unui om contine bucurie si furie, durere si placere, intuneric si lumina, urcusuri si caderi. Fiecare moment este o parte din natura - nu incerca sa te opui sau sa negi ordinea cosmica a lucrurilor.

Nu mai privi lumea cu repulsie si frica. Infrunta cu curaj tot ceea ce iti scot zeii in cale.

Viata insasi este o permanenta incercare. Antrenandu-te trebuie sa te supui unor teste si sa te cizelezi pentru a putea face fata marilor provocari ale vietii. Transcende taramul vietii si al mortii si atunci vei fi capabil sa abordezi cu calm si cu stapanire de sine crizele cu care te vei confrunta.

Fii recunoscator chiar si oamenilor dificili, negativisti si rai. Sa faci fata unor asemenea obstacole este o parte esentiala din antrenamentul in Arta Pacii.

Esecul este cheia succesului;
Fiecare greseala ne invata ceva.

Arta Pacii inseamna sa completezi ceea ce iti lipseste.

Daca inima ta este suficient de mare incat sa-ti cuprinda adversarii, poti vedea prin ei si le poti evita atacurile. Odata ce i-ai invaluit, vei fi capabil sa-i conduci pe calea indicata de cer si pamant.

Sa ranesti un adversar inseamna sa te ranesti pe tine insuti. Arta Pacii inseamna sa controlezi agresiunea fara a provoca ranirea.

Luptatorul care este total trezit poate utiliza in mod liber toate elementele existente in cer si pe pamant. Adevaratul luptator invata cum sa perceapa corect activitatea universului si cum sa transforme tehnicile martiale in modalitati de exprimare a puritatii, bunatatii si frumusetii. Mintea si trupul unui luptator sunt patrunse de iluminare, intelepciune si calm profund.

Arta Pacii este principiul nonrezistentei si tocmai din aceasta cauza ea este victorioasa inca de la inceput. Cei care au intentii rele sau ganduri certarete sunt instantaneu infranti. Arta Pacii este invincibila deoarece nu se lupta cu nimic.

Nu exista intreceri in Arta Pacii. Un adevarat luptator este invincibil deoarece el nu se intrece cu nimeni si nimic. A invinge inseamna sa biruiesti spiritul certaret pe care il gazduiesti in tine.

Fierul este plin de impuritati care il slabesc; prin prelucrare el devine otel si este transformat intr-o lama ascutita de sabie. Fiintele umane se dezvolta dupa acelasi model.

Telul antrenamentului este de a-l intari pe cel slab, de a fortifica trupul si de a slefui spiritul.

Mintea ta ar trebui sa fie in armonie cu functionarea universului; trupul tau ar trebui sa fie acordat cu miscarile universului; trupul si mintea ar trebui sa devina un intreg, armonizat cu activitatea universului.

Cultiva si slefuieste Spiritul luptatorului in timp ce servesti in lume. Lumineaza Calea cu propria ta lumina.

Un luptator trebuie sa opreasca disputele si vrajba. Iubirea universala exista in mai multe forme; fiecarei manifestari ar trebui sa i se permita o exprimare libera. Arta Pacii reprezinta adevarata democratie.

Atunci cand te preocupi de "binele" si "raul" tovarasilor tai, deschizi rautatii o poarta spre inima ta. Testarea, competitia si criticarea altora te vor face slab si te vor infrange.

Divinitatii nu-i place sa fie inchisa intr-un templu. Ii place sa stea in aer liber. Ea se afla aici, chiar in acest trup. Fiecare dintre noi este un univers in miniatura, un sanctuar viu.

Cand faci o plecaciune adanca in fata universului, universul se pleaca si el in fata ta.

Omul care nu credea in iubire

Exista odata, demult, demult, un om care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dv. si ca mine, dar ceea ce-l facea sa fie cu adevarat deosebit era felul sau unic de a gandi: el nu credea ca iubirea exista. Evident, a avut o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost ca aceasta nu exista.

Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.

Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa daca nu-ti primesti doza zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de aceasta doza zilnica.

Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu atat mai bine poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.

Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. "Ce ma voi face daca ma va parasi?" Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: "Imi apartine!" El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat.

Eroul nostru a continuat sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: "Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta partenerii? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute.

Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul... Dupa numai cateva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?"

El le-a mai spus ca a vazut multe cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia lor, tot ce spunea era: "Am supravietuit casniciei". Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. "Ea este a mea". "El este al meu".

Si astfel eroul nostru a continuat sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: "Eu am trecut prin toate acestea. De acum nu voi mai permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii". Argumentele lui erau logice, si el a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.

Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca, o fata frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios. De aceea s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista. "Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!" Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea.
-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.
-Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit de cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect, credinta si am intemeiat o familie. Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte, la fel cum am incetat si eu sa-l mai respect. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu-l mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine.

Dar copiii aveau nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca daca imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang.

Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus:
-Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. In locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne vom putea detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?

Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.

Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: "Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatia atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este cu alti barbati. Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi, dar este altceva decat cred oamenii.

De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a luat vorba din gura:
-Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista totusi, dar nu este ceea ce credeam noi ca este.

Cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, caci erau atat de fericiti.

Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit, si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.

Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire.

*******
Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o insa pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru fericirea lui.

Indiferent cat de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care sunt asteptarile lui, caci nu ii cunostea visele.

Daca veti proceda la fel, luindu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane, mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii dv., sunteti unicul responsabil pentru ea. Si totusi, atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericit(a), si invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste celalalt sa fiti.

Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel. Noi ne facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am esuat.